* în această lună, sportivii de la clubul brăilean de tenis au participat la două competiţii importante, desfăşurate în Focşani şi Constanţa * patru dintre aceştia s-au întors cu premii
Tinerii membri ai clubului de tenis "Venus" Brăila au participat în această lună la două competiţii naţionale importante, de la care s-au întors cu premii. În perioada 10-16 iulie, brăilenii s-au luptat pentru "Cupa litoralului", concurs care a avut loc în Constanţa. La categoria băieţi -14 ani, Vasile Andrei s-a detaşat în cele 3 meciuri, iar în finală a reuşit să se claseze pe locul al doilea. În cadrul aceleiaşi competiţii s-a remarcat şi Gîdiuţă Andrei, care a ajuns până în turul III la categoria de 12 ani.
Începând cu 17 iulie, sportivii de la "Venus" au concurat pentru "Trofeul Fischer" George Bucuroiu din Focşani. La categoria 12 ani fete s-a dat o luptă strânsă între două brăilence de la acelaşi club. După turul III, Georgiana Crăciun şi Elisa Săraru au ajuns în finală, iar după încă trei meciuri, cea dintâi a surclasat-o pe colega ei ajungând pe locul I. În ceea ce priveşte categoria fete 10 ani, Condruz Mirabela a reuşit să ajungă în finală, unde a concurat cu o ieşeancă.
La categoria băieţi - 16 ani, clubul brăilean s-a întors acasă cu un loc II adus de Malici George. * în această lună, sportivii de la clubul brăilean de tenis au participat la două competiţii importante, desfăşurate în Focşani şi Constanţa * patru dintre aceştia s-au întors cu premii
Tinerii membri ai clubului de tenis "Venus" Brăila au participat în această lună la două competiţii naţionale importante, de la care s-au întors cu premii. În perioada 10-16 iulie, brăilenii s-au luptat pentru "Cupa litoralului", concurs care a avut loc în Constanţa. La categoria băieţi -14 ani, Vasile Andrei s-a detaşat în cele 3 meciuri, iar în finală a reuşit să se claseze pe locul