Mistere provinciale

Deschis în epocă de Arghezi, dosarul unui rapt literar zace încă îngropat în polemici cordiale, poze belicoase şi partizanate afective. Diluându-se cu timpul, scandalul din jurul paternităţii piesei Capul de ră]oia degenerat într-o perpetuă dilemă a istoriografiei noastre literare. Aceasta a făcut ca, de pildă, ediţia din 1965 a Scrierilor lui G. Ciprian să conţină, alături de piesa în litigiu, într-o ridicolă Addenda fără glose explicative şi „bizarele" pagini ale lui Urmuz, cel pe care Arghezi îl vedea ca adevăratul autor al piesei Capului de răţoi.

Incursiunea detectivistică pe care o propunem aici, prin viaţa mai puţin ştiută a lui Urmuz şi pe palierele conotative ale textului litigios are drept scop găsirea de invarianţi psihanalitici, relictele unei gândiri auctoriale care pot fi amprentele indelebile ale identităţii autorului lor.

Înainte de toate, să ne reamintim un amănunt biografic semnalat de toţi exegeţii urmuzieni, fără excepţie, dar care nu a spus prea mult interpretatorilor de până la noi. Este vorba de faptul că, la o vârstă fragedă, lui Urmuz i-a fost schimbat numele din Dimitrie Dim Ionescu-Buzeu, aşa cum apare el înscris în catastiful de botez de la biserica domnească din Curtea de Argeş, în Dimitrie Dim Dumitrescu-Buzeu. Schimbarea de nume, întâmplată în clasa I-a - după mărturiile surorii sale, Eliza Vorvoreanu1 - a fost făcută în exclusivitate din voinţa tatălui, doctorul Dimitrescu Ionescu-Buzeu, prezentat de cei apropiaţi ca un bun cunoscător al cutumelor noastre populare. În continuarea amintirilor sale, Dna Vorvoreanu strecoară un amănunt revelator, faptul că ciudata substituţie se datorează „simpatiei tatălui pentru felul de a se numi al ţăranilor"2. Cu o intuiţie genială, Nicolae Balotă se întreba retoric, în monografia dedicată lui Urmuz (1970), dacă amănuntul nu sesizează po