Am primit recent un telefon care mi-a făcut onoare şi o reală plăcere. Vocea pe care n-o auzisem de mai multă vreme, dar pe care am recunoscut-o imediat producându-mi bucurie şi emoţie nespusă, era a academicianului, profesorului, medicului, farmacistului/farmacologului şi homeopatului Dumitru Dobrescu. Bucuria s-a amplificat aflând că, la remarcabila-i vârstă de 83 de ani – Dumnezeu să-i dea mulţi înainte! –, a scris o carte ce se adaugă zecilor de până acum care îl au ca autor, Editura Universitară legându-şi numele de acest moment: academicianul m-a întrebat politicos dacă, găsind-o interesantă, aş putea s-o recenzez. (...)

Dar m-a „prevenit“ că nu este o lucrare de Farmacologie, ci una care „invită la cugetare, pentru a se a Publicitate junge la înţelegere şi apoi, eventual, a se trece la acţiune, pentru binele individual şi social“.

…În două zile, poşta mi-a adus lucrarea şi, în mai puţin de alte două, am parcurs cele 245 de pagini, nelăsând-o din mână şi având în minte unul din mottourile sale: „Cu siguranţă Tu doreşti adevărul înlăuntrul meu. Tu mă înveţi (doreşti, gândeşti) înţelepciune în locuri ascunse“ (Psalmul 51:6). Citind-o cu un nesaţ care sporea cu fiecare pagină, am realizat că mă aflu în faţa discursului unui enciclopedist ce face onoare breslei şi care, faţă de alte elite, de care România nu duce lipsă, dar care se opresc la etapa inventarierii faptelor şi deznădejdii, merge la rădăcina lor, cu „bisturiul“ necruţător al culturii, elaborează soluţii şi îndemnuri pentru viaţa materială, care rezultă din cunoaşterea şi aplicarea legilor naturii descoperite de ştiinţă, iar pentru viaţa spirituală, cele revelate oamenilor de Biblie. (...) Articolul integral îl puteţi citi în ziarul nostru, Viaţa medicală.

Am primit recent un telefon care mi-a făcut onoare şi o reală plăcere. Vocea pe care n-o auzisem de mai multă vreme, dar pe