Acum patru ani şi patru luni, rugbystul George Baltă a suferit un accident cumplit pe teren. De atunci se luptă cu handicapul său şi visează ca într-o zi să meargă din nou
"După zece ani de rugby şi mii de grămezi legate sau prăbuşite, a venit ziua de 11 martie 2006, într-o sîmbătă, în care cursul vieţii mele a luat o întorsătură bruscă, poate prea bruscă", îşi începe George Baltă povestea vieţii. Una tristă dar care, speră el, într-o zi o să aibă şi happy-end.
A suferit un cumplit accident pe terenul de rugby. La un meci de pregătire între echipa sa, Olimpia Bucureşti, şi selecţionata Under 19 a României, într-o grămadă la mijlocul terenului, George a rămas întins la pămînt. Îşi aduce aminte perfect acele momente, cele mai cumplite din viaţa sa! "Bărbia mi-a fost înfiptă în piept, un fior rece mi-a trecut pe şira spinării pînă la glezne revenind înapoi cu o senzaţie de amorţeală ce îmi cuprindea tot corpul", dezvăluie talonerul de doar 24 de ani.
Diagnosticul a fost unul grav: traumatism vertebro-medular cervical, luxaţie anterioară bilaterală C6-C7, cu alte cuvinte coloana vertebrală deformată în zona gîtului şi măduva secţionată complet. A rămas paralizat de la gît în jos!
Corpul său, de sportiv, s-a luptat cu moartea
Medicii nu i-au mai dat decît cîteva ore de trăit. Le-au spus-o în faţă părinţilor lui George. "Doamnă, nu putem face minuni. O să facă stop cardiorespirator şi o să moară! E ca un pui cu gîtul rupt". Corpul lui George s-a luptat însă cu moartea. "Dacă nu ar fi fost sportiv, ar fi murit, cu siguranţă. Au urmat zile grele, operaţii peste operaţii, infecţii, dar George a trecut peste toate", povesteşte mama rugbystului. Femeia povesteşte totul parcă zîmbind. Nu vrea să-i arate fiului său nici un gest de resemnare. Luptă împreună cu George, în fiecare secundă, pentru un ţel comun: acela ca fiu