Proiectul de lege privind unele masuri pentru accelerarea solutionarii proceselor a fost aprobat in sedinta Executivului de vineri. "Acest proiect va aduce beneficii substantiale justitiei din perspectiva a doua elemente: scurtarea proceselor si reducerea costurilor in justitie", a declarat premierul Emil Boc. Potrivit acestuia, vor fi reduse perioadele intre termenele de judecata. "Nu vom mai avea termene in instanta din trei in trei luni sau, uneori, chiar din sase in sase luni - depinde de nivelul instantei - si dimpotriva, chiar in aceeasi saptamana putem avea doua sau trei termene pentru a solutiona mai repede procesele aflate pe rolul instantelor de judecata", a precizat Boc.
Acesta a mai spus ca o alta masura pentru scurtarea proceselor a fost instituita o "regula" prin care sa se evite "amanarile la nesfarsit". "Odata ce ai primit oficial o citatie cu termen, se considera ca esti in cunostinta de cauza, ca esti avizat si de celelate termene. Odata ce ai stiut de o citatie, ai cunostinta si de celelalte termene si nu se mai amana din acest motiv", a mai spus Boc.
Premierul a mai spus ca in cazuri de genul in care o persoana are o contraventie de circulatie, nu va mai exista decat o singura cale de atac. "Acum va fi o singura cale de atac, prima si ultima solutie la judecatorie (...) Rapid intr-o singura cale de atac".
Evacuarile din locuinte nu vor mai putea fi facute pe timpul iernii
Premierul a mai spus ca a fost introdusa interdictia de evacuare a imobilelor cu destinatie de locuinta in perioada 1 decembrie - 1 martie. "In privinta executarii silite, din ratiuni umanitare si de protectie sociala, am decis, prin acest proiect de lege, sa instituim interdictia evacuarii din imobilele cu destinatie de locuinta intre data de 1 decembrie si data de 1 martie a anului urmator, cu cateva exceptii precis determ