Parteneriatul Daimler-Renault ar putea conduce la reapariţia modelului Smart Roadster. Gama producătorului auto născut din alianţa cu grupul Swatch s-ar putea lărgi chiar cu un SUV, după tiparul oferit de Mini (Countryman), Sursa: SMART
Expertiza Renault în domeniul autoturismelor de mici dimensiuni oferă noului său partener, Daimler, oportunitatea lărgirii gamei Smart, notează ediţia online a revistei "Autocar".
Astfel, una dintre viitoarele noutăţi Smart ar putea fi un autoturim decapotabil, urmaşul modelului Roadster, susţin sursele citate de publicaţia britanică.
Roadsterul face parte dintr-un plan mai amplu de dezvoltare pus la punct de Daimler pentru Smart.
Oricât ar părea de surprinzător, se pare că managementul companiei, inspirat de direcţia abordată de Mini (cu modelul Countryman), a luat în discuţie inclusiv producerea unui prim SUV (compact) Smart, mai precizează "Autocar".
Deocamdată, se ştie sigur că Smart va lansa viitoarea generaţie a modelului ForTwo (care va rămâne vedeta mărcii), în 2012. Pe aceeaşi platformă tehnică (dar puţin extisă) va fi dezvoltat şi noul ForFour, programat să apară doi ani mai târziu.