Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Christa Richter - Promovează cultura şi tradiţiile săseşti

Publicat in Adevarul, vineri 23 iulie 2010 ·

După ce a locuit timp de 30 de ani în Capitală, săsoaica şi-a dat seama că bucureştenii nu ştiu foarte multe despre convieţuirea interetnică din Transilvania, iar acum promovează tradiţiile din centrul ţării.

Christa cunoaşte aproape toată ţara pentru că a muncit toată viaţa în domeniul turismului. A început ca ghid, după aceea a trecut la jurnalism, iar acum are o casă de oaspeţi în localitatea transilvăneană Biertan şi este foarte implicată în activităţile sociale din localitate.

De altfel, ea va fi prezentă la Transilvania Fest, evenimentul patronat de Prinţul Charles, care îşi propune să contribuie la dezvoltarea comunitară, comercială şi turistică a Transilvaniei. „Cu ocazia acestui eveniment, care se va desfăşura între 30 iulie şi 1 august la Biertan, dorim, printre altele, să le oferim oamenilor ocazia de a descoperi cultura şi tradiţiile săseşti“, explică Christa.

De asemenea, săsoaica vrea să atragă atenţia asupra uriaşului potenţial al acestei zone turistice. „Sunt multe de văzut aici şi, ceea ce e şi mai important, sunt şi multe de învăţat. Avem obiective turistice importante, recunoscute pe plan mondial. Biserica evanghelică fortificată din Biertan, care face parte din patrimoniul UNESCO încă din anul 1993, este cel mai bun exemplu“, spune mândră săsoaica.

A trăit jumătate din viaţă în Bucureşti

În cei peste 30 de ani pe care i-a trăit în Capitală, femeia spune că şi-a dat seama că bucureştenii nu ştiu foarte multe despre ţara lor. „Românii nu ştiu foarte multe lucruri despre ei şi despre ţara lor. Aş vrea să văd mai multă deschidere din partea bucureştenilor către Ardeal“, spune Christa. Ea este de părere că plecarea în masă a saşilor din Transilvania este o mare pierdere pentru comunitatea din centrul ţării.

„Saşii sunt oameni organizaţi şi harnici, iar faptul că n-am mai rămas mulţi pe-aici se resimte“, spune fe

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ULTIMA ORĂ UE a aprobat al 18-lea pachet de sacțiuni contra Rusiei

HotNews acum o ora
UE a adoptat vineri al 18-lea pachet de sancțiuni împotriva Moscovei care prevede inclusiv un preț maxim pentru petrolul rusesc exportat, au declarat surse diplomatice pentru France Presse. „Avem acum un acord privind un al 18-lea pachet de sancțiun

Un magazin din București a fost cuprins de flăcări. Focul s-a extins la terasa unui hotel

Ziua Constanta acum o ora
Un magazin din București, de pe Șoseaua Virtuții, a fost cuprins de flăcări, vineri dimineața. Incendiul s-a extins la terasa unui hotel, potrivit știripesurse.ro. Pompierii din cadrul ISU București - Ilfov intervin vineri dimineața pentru a stinge

Cine a fost Felix Baumgartner, austriacul care a făcut istorie cu un salt din stratosferă și a murit joi într-un accident de parapantă în Italia

HotNews acum 12 ore
Felix Baumgartner, celebrul parașutist austriac renumit pentru saltul din stratosferă, a murit joi, 17 iulie 2025, în timpul unui accident tragic de parapantă în Porto Sant’Elpidio, provincia Fermo, Italia. Avea 56 de ani și era într-o relație de pe

FOTO Cu cine merge Nicușor Dan în vizita oficială din Germania / Imagini din avion

HotNews acum 48 minute
Președintele Nicușor Dan a plecat vineri, 18 iulie, într-o vizită externă în Germania. Alături de președinte se află vicepremierul Dragoș Anastasiu, miniștrii USR Oana Țoiu (Externe), Ionuț Moșteanu (Apărare), Radu Miruță (Economie) și președintele

Canicula revine în România iar ploile vor fi puține. Prognoza pentru 4 săptămâni

Mediafax acum 3 ore
Prognoza pentru următoarea perioadă: 21 – 28 iulie Temperaturile medii vor fi mai ridicate decât cele normale pentru această săptămână în toată țara. Regimul pluviometric va fi în general deficitar în regiunile sud-estice și excedentar în restul ter

Rusia susţine că a doborât 73 de drone ucrainene, dintre care 3 se îndreptau spre Moscova

News.ro acum o ora
Apărarea aeriană rusă a distrus 73 de drone ucrainene în cursul nopţii, dintre care trei se îndreptau spre Moscova, a declarat vineri Ministerul Apărării din Rusia, relatează Reuters. Primarul Moscovei, Serghei Sobianin, a scris pe Telegram că nu su

Cel mai inedit acționariat din fotbal? După Luka Modric, și Snoop Dogg investește la club!

Gazeta Sporturilor acum 18 minute
Rapperul american Snoop Dogg, 53 de ani, pe numele lui real Calvin Cordozar Broadus Jr., este cel mai nou acționar al clubului galez Swansea City, care evoluează în a doua ligă engleză, Championship. Acționarul majoritar a explicat cooptarea artistu

TABEL România conduce de departe în UE la numărul de cetățeni care au plecat să trăiască în alte țări comunitare – de două ori mai mulți decât polonezii

HotNews acum 3 ore
Românii reprezintă cel mai mai număr de cetățeni dintr-o țară a Uniunii Europene care trăiesc în alte state comunitare. Totodată, ei reprezintă și cel mai mare procent din populația unui stat UE care a ales să trăiască în altă țară a Uniunii, relevă

Horoscop pentru vineri, 18 iulie 2025. Se recomandă prudență pentru una din zodii

Ziua Constanta acum 3 ore
Berbec Debordezi de energie si elan. Totuși, stările tale de spirit îi pot deranja pe ceilalti daca te implici prea mult in viata lor. Ocupa-te pe indelete de tine si mergi la un salon de infrumusetare si intretinere corporala sau gandeste-te la imb

Câți bani a câștigat CFR Cluj după calificarea din Europa League. Pe cine va întâlni în turul 2

Adevarul acum 42 minute
CFR Cluj a trecut de Paski, cu scorul general de 3-0, în primul tur preliminar din Europa League. Formația lui Dan Petrescu s-a calificat în turul 2, acolo unde va da peste o echipă mult mai puternică: Lugano, din Elveția.

Vremea

București
acum

22°
vin.

15°/29°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/37°
lun.

23°/39°
Iasi
acum

21°
vin.

15°/23°
sâm.

14°/28°
dum.

15°/32°
lun.

18°/35°
Constanta
acum

20°
vin.

17°/30°
sâm.

20°/26°
dum.

21°/28°
lun.

23°/31°
Cluj-Napoca
acum

17°
vin.

14°/23°
sâm.

13°/24°
dum.

17°/29°
lun.

19°/32°
Timisoara
acum

18°
vin.

13°/26°
sâm.

15°/31°
dum.

18°/35°
lun.

22°/40°