Alina Gabriela Ionescu deţine câte un sfert din cinci companii importante de pe piaţa eolienelor, fiind consoarta lui Gheorghe Valentin Ionescu - unul dintre „camarazii" de suferinţă ai primarului Mazăre şi şefului CJC, Nicuşor Constantinescu, în dosarul retrocedărilor
Constanţa este unul dintre judeţele cele mai bogate în resurse eoliene şi de departe cel mai exploatat areal geografic din acest punct de vedere.
În ediţia anterioară, arătam că unul dintre cele mai întinse parcuri eoliene ce se va dezvolta în judeţ este cel care va fi pus în funcţiune între Tortoman şi Siliştea. Potrivit jurnaliştilor de la Săptămâna Financiară, firma Romconstruct Top SRL din Constanţa urma să primească cea mai mare sumă de bani europeni pentru un astfel de proiect: 62,4 milioane de lei bani europeni şi 8,5 milioane de lei de la bugetul de stat. Arătam atunci că firma Romconstruct Top îi avea ca asociaţi pe Marius Puşcaşi cu 2% din părţile sociale ale companiei, Gheorghe Dan Ciobică cu 16% (unul dintre fondatorii firmei), vestitul Emanuel Muntmark cu 55% şi Adrian Bizineche cu 2%, originar, ca şi Puşcaşi, din Ploieşti. Romconstruct Top SRL avea, alături de aceştia, şi un asociat persoană juridică: SC Templum Plus SRL, cu 25% părţi sociale.
Templum Plus a renunţat la Romconstruct Top
Într-o ediţie ulterioară, relatam, de asemenea, că Romconstruct Top are un nou asociat majoritar. Este vorba despre SC Butan Gas România SA. Potrivit Monitorului Oficial al României, Partea a IV-a, nr. 3004/9.VII.2010, firma a preluat 90% din părţile sociale ale SC Romconstruct Top SRL. În document se arată că Emanuel Muntmark a cesionat Butan Gas 45% din cele 55 de părţi sociale deţinute în firmă, reprezentând 55% din capitalul social, iar ceilalţi asociaţi şi-au cesionat toate părţile sociale către această companie, după cum urmează: Dan Gheorghe Ciobică (unul dintre fondatorii so