Un motociclist din Bucureşti a pornit joi în expediţia pe care şi-a dorit-o "cu cerul şi pământul": singur în Siberia. Cu o experienţă solidă de motociclism enduro în spate, el se pregăteşte să înfrunte "Drumul oaselor", o şosea a nimănui trasată prin inima polului mondial al frigului.
"Trebuia să plec neapărat, ca să mă împac cu mine însumi", spune Dan Popescu, trecându-şi mâna prin părul deja ud după "sauna" la care s-a supus conducându-şi motocicleta Aprilia, pe soarele torid al după-amiezii.
Înconjurat de 20-30 de prieteni, unii pe motocilete, alţii veniţi cu maşinile, alături de soţie şi copii, Dan îşi trage sufletul înainte de a pleca în expediţia vieţii: un traseu de 35.000 de kilometri, dus-întors, doar el şi "motorul", până în Siberia.
"Suntem cu toţii prietenii lui Magellan", râde cineva din mulţime, comparându-l pe motociclistul trecut de 40 de ani, de mai multe ori campion naţional la rally-raid, cu exploratorul portughez care în secolul al XVI-lea a condus prima exepediţie în jurul lumii.
"Desenez o cruce pe harta euro-asiatică"
"Dacă reuşesc să mă întorc e un record", îşi menţine Dan seriozitatea. Este conştient că foarte puţini motociclişti au reuşit ce îşi propune el. Adică să străbată aşa-numitul "Drum al oaselor", o fâşie de 2.000 de kilometri, neasfaltată, doar pietruită pe alocuri, care leagă Iakuţia, polul frigului la nivel mondial, de Magadan, în estul extrem al Rusiei. De acolo intenţionează să pornească spre Peninsula Scandinavică, după care să coboare spre sud şi să ajungă acasă abia după ce va fi trecut şi prin zona Mediterană.
"Vreau ca drumul meu să deseneze pe harta plăcii euro-asiatice o cruce", explică Dan Popescu, preşedintele Asociaţiei Motocicliştilor din România.
Pakistanul nu dă viză motocicliştilor
Acesta voia iniţial să parcurgă un traseu până în Bangladesh, trecând prin India şi P