„Adevărul de seară“ Constanța nu mai prididește scriind despre elevi străluciți. Copii de gimnaziu care rezolvă probleme de facultate, liceeni care iau trofeele NASA an de an, pe care se bat universități ca Princeton, dar care nu au bani să se duce să-și ridice premiul...
Invariabil, aceste eminențe cenușii își fixează ca obiectiv cariera în străinătate, iar excepțiile sunt foarte puține. La indiferența cu care sunt tratați de sistemul de învățământ, tinerii răspund cu aceeași monedă.
„Deja nu mă mai interesează să îmi reprezint țara. Dacă țara nu e interesată de mine... Mă voi concentra pe universitatea care îmi va oferi o perspectivă pe măsură“, s-au resemnat practici liceenii, care odată ce se văd studenți în străinătate nu se mai uită înapoi. Au învățat să facă o delimitare strictă și sănătoasă între planul afectiv și cel material – „în țară ne e familia, dar în străinătate ne e viitorul“.
Pe vremea părinților noștri, șefii de promoție își alegeau - onorant - cariera de profesori. În anii `80, cei mai buni elevi se făceau - pragmatic - medici. După Revoluție, parcursul profesional a căpătat un sens unic: către Occident.
Vidul lăsat de elevii eminenți se umple doar cu alți elevi eminenți, nu și cu elevi eminenți care devin profesori. Cariera didactică nu mai este de mult o opțiune pentru cei mai buni. La examenul de titularizare, dascăli veterani nu obțin notă de trecere. Și nu la discipline de Inginerie Aerospațială, ci la Engleză sau Franceză, materii pe care le înveți de plăcere. Potențialii dascăli iluștri ne pleacă din țară.
Ce profesori le vin din urmă? Și cine rămâne să le predea?