Nu este nici despre Mădălina, nici despre arestarea lui Dan Diaconescu, ci despre cel mai fierbinte punct în jurul căruia se dă acum lupta pentru pute-re. E greu să alegi grâul de neghina vălmăşagului mediatic, dar există un indicator care nu dă greş în a semnala acest punct: intensitatea disputelor stârnite în jurul lui.
Comisia Europeană supraveghează evoluţia justiţiei româneşti printr-un raport periodic. Acest raport a apreciat constant de-a lungul timpului doar două instituţii din România: Agenţia Naţională de Integritate (ANI), care supraveghează averile demnitarilor, şi DNA-ul, unde lucrează procurorii anticorupţie. Dar, în aprilie 2010, o decizie a Curţii Constituţionale a castrat legea ANI, pe baza căreia erau urmăriţi pentru fals în declaraţii politicieni din toate partidele: Mircea Geoană, fostul ministru liberal Eugen Nicolăescu sau fostul ministru democrat-liberal Gheorghe Pogea. Ca urmare a acestei decizii, ţara avea nevoie de o nouă formă a legii ANI. Parlamentarii au avut grijă să o reconstruiască sub forma unei săbii de jucărie, fapt ce a înfuriat societatea civilă şi unii europarlamentari reformişti, dar nu prea semnificativi în jocul politic de la Bucureşti.
Dar preşedintele Traian Băsescu nu a aprobat legea castrată, trimiţând-o înapoi parlamentului spre refa-cere. Deputaţii au înţeles mai bine, pare-se, că interesele de stat trebuie să primeze asupra celor personale şi au dat legii ANI duritatea necesară. Nu acelaşi lucru s-a întâmplat în Senat unde, ca urmare a iniţiativei lui Frunda Gyorgy, sabia s-a transformat din nou în jucărie. Familia se-natorului Frunda are afaceri importante cu statul, aflându-se într-un evident conflict de interese. Tot dumnealui a insistat ca termenul de cercetare al ave-rilor să fie redus de la trei ani la maximum un an de la ieşirea din funcţie a demnitarului. De-a valma senatorii au votat legea, printre c
