Nu cred să existe vreo carte a Ilenei Mălăn-cioiu (antologică ori inedită) care să-mi fi scăpat. Pe câteva le-am descoperit, adolescent fiind, în rafturile părinţilor. Ce nu era acolo, dintre apariţiile mai vechi, am reuşit să reconstitui singur în timp din anticariate ori din colecţiile bibliotecilor.
Mi-amintesc, de pildă, că Recursul la memorie l-am comandat telefonic şi l-am primit chiar în săptămâna în care-a ieşit de sub tipar. Citit pe nerăsuflate, dialogul acesta mă contraria. Nu înţelegeam de ce anume, cu atât mai mult cu cât, ştiindu-i versurile pe dinafară, ardeam de curiozitate să urmăresc confesiunea unei asemenea poete, care nu se sfieşte de nimic. Conştiinţa Ilenei Mălăncioiu, credeam eu, e egal repartizată în tot ce scrie (aici nu greşeam) şi fără scăderi de interes (aici mă tem că mă cam luase valul). Şi, trebuie s-o spun, coautorul cărţii, Daniel Cristea-Enache, n-avea nici o vină pentru impresia mea mai degrabă nefavorabilă. Pur şi simplu, obişnuit ca Ileana Mălăncioiu să aibă mereu dreptate, uitam că în literatură mai contează şi ambalajul. Între volumele de poezie, oricare dintre ele, şi cele de publicistică, tot oricare, diferenţa e netă, fără ca la mijloc să fie vreo formă de mistificare sau de compromis. Unele fascinează şi tulbură, celelalte, ca un făcut, nu impun.
M-am bucurat să comentez în România literară, acum câţiva ani, antologia de la Corint, Urcarea muntelui, prefaţată de Eugen Negrici, fiindcă mi-o restituia pe Ileana Mălăncioiu aşa cum o ştiam, ca voce inconfundabilă şi inclementă cu cele de aici şi cu cele de dincolo. De aceea, am ezitat să scriu despre recent apărutele Exerciţii de supravieţuire, o carte care pune laolaltă o sumă de interviuri şi de eseuri care, măcar în parte, sunt cunoscute din presa culturală. Printre intervievatori, câteva nume semnificative: Marta Petreu, Daniel Cristea-Enache,
