Scena de la Zone Arena, spaţiu care a găzduit în ultimele trei luni concertele unor "grei" ai muzicii ca Aerosmith sau Bob Dylan, va fi demontată din cauza lipsei autorizaţiei de construire.
Aşa susţine edilul-şef al sectorului 2, Neculai Onţanu, care a precizat că investitorii l-au înştiinţat oficial, ieri, că vor da curs cererii sale de a dezafecta scena şi tribunele.
Întrebat de ce nu a demolat până acum construcţia în lipsa acestei au torizaţii, Onţanu a precizat că autorităţile pot interveni doar dacă aceasta e ridicată ilegal pe domeniul primăriei. "Dacă e pe domeniul privat, trebuie să apelezi la instanţă", a spus edilul.
Oricare ar fi fost statutul acestui spaţiu, promoterii locali îi regretă dispariţia. "Bucureştiul duce lipsă de spaţii de concerte adecvate. E regretabil că nu se găseşte o soluţie şi că reprezentaţiile artistice care au nevoie de un spaţiu amplu de desfăşurare vor ajunge din nou să se desfăşoare în diverse pieţe şi parcări", a spus Andreea Andreescu, director comunicare Events.
Emag!c: "Zone Arena deţine autorizaţiile"
"Din cunoştinţele noastre, Zone Arena deţine autorizaţiile necesare, nu suntem în măsură să comentăm informaţiile apărute în presă. Cert este că pentru organizatorii de evenimente lipsa locurilor dedicate desfăşurării de concerte este o problemă de multă vreme“, spune şi Dragoş Chişcoci, manager de comunicare la Emag!c Entertainment.
Probabil cel mai important concert găzduit de Zone Arena a fost cel al trupei Aerosmith, eveniment organizat de compania Events, care a adunat la nou-înfiinţata arenă un număr-record de peste 20.000 de oameni. Şi cei de la Emag!c Entertainment au făcut contract cu Zone Arena, atât pentru concertul Bob Dylan la Bucureşti, cât şi pentru festivalul Ciuc Summer Fest.
Înaintea scandalului, aici mai fusese anunţat concertul