Companiile care plătesc venituri pe drepturi de autor sau contribuabilii cu profesii liberale sau activităţi independente, precum şi contribuabilii vizaţi de extinderea impozitării cu 16%, mai au de aşteptat până la sfârşitul lunii pentru a şti sigur cum se aplică noile prevederi ale Codului fiscal.
Ieri, premierul Emil Boc a spus că normele de aplicare a noilor reguli privind combaterea evaziunii fiscale vor fi aprobate de Guvern săptămâna viitoare, urmând ca metodologia Codului fiscal, prin care a fost extinsă baza de impozitare, să fie avizată până la sfârşitul lunii iulie. "Nu vom depăşi nici măcar cu o zi termenul legal de adoptare a normelor", a spus Boc.
El a precizat că Executivul dispune încă de timp pentru a adopta normele la Codul fiscal, în condiţiile în care plăţile aferente lunii iulie sunt efectuate în luna august.
Prin modificările efectuate recent asupra Codului fiscal, Guvernul a stabilit că orice venituri de natură profesională, altele decât cele salariale, se impozitează cu cota de impozit pe venit şi contribuţii individuale de asigurări sociale, asigurări sociale de sănătate şi asigurări de şomaj.
Potrivit uneia dintre variantele proiectului de norme, veniturile din drepturi de autor sunt considerate venituri din activităţi independente.
În consecinţă, au fost realizate diferenţieri în ceea ce priveşte modul de aplicare a contribuţiilor sociale asupra veniturilor de natură profesională.
În situaţia persoanelor care realizează venituri din drepturi de autor baza de calcul o constituie cuantumul brut al veniturilor de natură profesională realizate anual, pe fiecare plătitor de venit, în situaţia în care acest cuantum nu depăşeşte echivalentul a cinci salarii medii brute pe economie. În caz contrar, baza de calcul este reprezentată de echivalentul a cinci salarii medii brute pe economie.
În celelalte cazuri, b