Volumul “Curriculum şi competenţe. Un cadru operaţional”, care îi are ca autori pe Philippe Jonnaert, Moussadak Ettayebi, Rosette Defise, apărută recent la editura ASCR din Cluj-Napoca, oferă răspunsuri la câteva din întrebările actuale cu privire la relaţia dintre curriculum-ul educaţional şi formarea competenţelor într-o specializare. Prefaţa cărţii este semnată de profesorul universitar Mircea Miclea.
„Această carte este o lectură, îndrăznesc să spun, obligatorie pentru oricine lucrează în educaţie sau este interesat de ceea ce se întâmplă în acest domeniu. Dacă înţelegem cu toţii în acelaşi fel aceste concepte de bază, atunci putem să facem reforma curriculară şi să centrăm educaţia pe competenţe. Numai vorbind aceeaşi limbă (conceptuală), vom avea încredere unii în alţii, vom putea lucra împreună toţi cei interesaţi. O încredere bazată pe înţelegerea a ceea ce vrem să facem”, specifică Mircea Miclea.
Traducerea cărţii a fost realizată de Iulia Mateiu.
Câteva dintre întrebările la care răspunde cartea vizează, conform reprezentanţilor editurii clujene, modul în care poate fi construit un currciulum, relaţia care există între acesta şi disciplinile de învăţătură, sau modul cum se construieşte o competenţă, inclusiv cu ajutorul curriculum-ului.
(Ştire redifuzată)