Intelectualii timişoreni consideră că ideea independenţei Ţinutului Secuiesc este o inflamare inutilă şi este o problemă întreţinută artificial.
Eseistul Daniel Vighi este de părere că o astfel de idee ar avea consecinţe devastatoare din punct de vedere economic. „Este o inflamare inutilă, din punct de vedere economic nu este fezabilă o asemnea idee. Ar trebui să-şi creeze raporturi cu zonele din jur, iar până se va întâmpla acest lucru, economia ar fi devastată. Ar fi o sinucidere din punct de vedere economic”, a explicat scriitorul bănăţean.
Prozatorul Viorel Marineasa nu are nimic împotriva autonomiei administrative, însă consideră că ideea independenţei pe modelul Kosovo nu este de bun augur. „Nu cred că e în avantajul lor, nici economic, nici social. Mi se pare absurd să faci o insulă în mijlocul ţării doar de dragul de a te izola. Se încearcă întreţinerea artificală a unei false probleme, mai ales că ideea apare din nou acum, după ce Haga a dat acea decizie în favoarea Kosovo”, a declarat Marineasa.
„Autonomie administrativă ar fi în regulă, şi noi, bănăţenii, suferim din acelaşi motiv. De exemplu, Bacăul are drumuri ca-n palmă, făcute de fraţii Sechelariu, care erau cu cine trebuie la momentul potrivit, iar în Banat îţi rupi maşina în drumuri ca să ajungi la Gărâna”, a mai spus scriitorul bănăţean.
"Nu e nicio asemănare cu Kosovo"
Florian Mihalcea, preşedintele Societăţii Timişoara, crede că o comparaţie între Ţinutul Secuiesc şi situaţia din Kosovo este complet depăşită. „Este un subiect pe care nu pot să-l comentez fără a ştii exact ce a spus Laszlo Tokes. Însă situaţia din Kosovo, dacă a fost făcută o asemenea paralelă, nu are absolut nicio legătură, nicio asemănare istorică cu Ţinutul Secuiesc. Nu trebuie să ne gândim la autonomia Ţinutului Secuiesc altfel decât la autonomia oricărei regiuni istorice din ţară”