Cel puţin zece persoane au murit, sâmbătă după-amiază, într-o busculadă produsă în timpul unei parade gay desfăşurate la Duisburg, în vestul Germaniei, a anunţat poliţia locală, citata de Mediafax.
Alte 15 persoane au fost rănite, iar "un mare număr" de participanţi au avut nevoie de intervenţii de reanimare în timpul manifestaţiei tehno, a precizat poliţia locală, adăugând că incidentul s-a produs într-un tunel.
Organizatorii au afirmat că la eveniment au participat 1,4 milioane de persoane. Parada continua sâmbătă seara în oraşul Duisburg, marea majoritate a participanţilor neavând cunoştinţă de incident, a relatat canalul de televiziune NTV.
Un purtător de cuvânt al municipalităţii a afirmat că autorităţile au refuzat să evacueze imediat zona, unde se află încă mii de persoane, temându-se de producerea unor noi mişcări de panică.