UNPR propune înlocuirea reducerii salariilor fiecărui angajat din sectorul bugetar cu diminuarea fondului de salarii în instituţiile bugetare, a afirmat astăzi preşedintele formaţiunii politice, Marian Sârbu.
Liderii a peste 30 de organizaţii judeţene ale Uniunii Naţionale pentru Progresul României (UNPR) s-au întrunit astăzi, la Botoşani, pentru a discuta cu conducerea partidului teme organizatorice, dar şi propuneri pentru diminuarea efectelor crizei, relatează Mediafax.
La întrunire au fost prezenţi preşedintele partidului, Marian Sârbu, preşedintele executiv al UNPR, Gabriel Oprea, şi preşedintele de onoare, Cristian Diaconescu.
Marian Sârbu a spus, într-o conferinţă de presă, că printre temele de discuţie abordate au fost şi cele privind modificarea unor măsuri de austeritate.
"Una dintre aceste teme a fost cea legată de propunerea noastră cu privire la înlocuirea diminuării salariilor individuale pentru personalul bugetar, aşa cum este prevăzut în actuala legislaţie, cu diminuarea fondului total de salarii. Noi considerăm că ar fi mult mai drept, mult mai bine şi vom susţine acest lucru", a spus Sârbu.
El a menţionat că, în acest sens, partidul său are un acord cu organizaţiile sindicale, astfel încât, cel puţin începând cu 1 ianuarie 2011, diminuările să nu se mai facă pe salariile individuale ale personalului bugetar, ci pe fondul total de salarii.
Totodată, liderii UNPR au afirmat că nu sunt de acord cu "poziţia exagerată" a Băncii Naţionale cu privire la fondul de pensii şi pensionarii în ansamblu. "Noi credem că, aşa cum Banca Naţională discută acum în legătură cu pensionarii şi cu fondul de pensii, în termeni strict contabili, nu putem fi de acord cu o astfel de abordare şi credem că, în continuare, pensionarii merită toată atenţia, credem că poziţiile de acest tip ale guvernatorului Băncii Naţionale şi ale reprez