Ce rezonanta mai au notiuni ca atitudine, politete, bun simt, memorie colectiva daca ele sint golite de incarcatura lor cultural-pedagogica si sint folosite doar in calitate de cuvinte-ciocan care servesc scopurilor trasate ideologic? Rupte de context, nearticulate la situatii, ele devin simple instrumente manipulatoare. Realitatea sociala ne inconjoara cu diferiti stimuli - obiecte, situatii, intimplari, personaje, cuvinte - cerindu-ne sa raspundem, sa ne implicam. Dar numai unii dintre acesti stimuli ne trezesc interesul, ne afecteaza cu adevarat, intra in sfera noastra cognitiva. Adesea nu reactionam rational, ne ating afectiv „obiecte" care nu ne largesc cunoasterea si lasam la periferie pe cele care ne pot imbogati spiritul. Ce chimie face ca un contact care ne ofera sanse de imbogatire personala sa nu primeasca girul nostru sufletesc si o intimplare care nu aduce nimic sau ne dezorganizeaza viata sa ne miste si sa primeasca din caldura noastra sufleteasca? De ce ne identificam uneori cu istorii straine noua si uitam altele care ne-au afectat cindva existenta profund? Inainte de a adinci, trebuie sa precizam ca exista si „obiecte" care intrunesc atasamentul cognitiv si afectiv deopotriva. Normal este ca ceea ce cunosc bine si accept sa ma implice, sa ma „convinga" sentimental. Ceea ce cunosc cu inima ma marcheaza. Intr-o carte aparuta mai de mult - e o viata de om de atunci - profesorul meu Vasile Pavelcu descria o asemenea situatie: o batrina dintr-un sat cerea un pret disproportionat pentru cocosul sau pe care-l adusese la vinzare in oras. Era nu doar o pasare bine facuta, ci avea un nume, crescuse in batatura sa, avusesera multe intimplari impreuna, era de nepretuit. Il cunostea si-l iubea, investise afectiv in aceasta relatie. Stia ea ce valoare are acel cocos. Recent, un tinar cercetator in psihologia sociala din echipa lui M-L Rouequette, coordonatorul une