Miercuri seară, la postul naţional de televiziune, premierul a admis că îşi doreşte un concediu, referindu-se la posibilitatea schimbării sale din funcţie. Cum ar arăta România fără Emil Boc? Liderii partidelor din opoziţie s-au arătat amatori să-i ia locul, dar se bucură ei de o mai mare încredere decât Boc?

Înălţimea prim-ministrului, o trăsătură care pare să se potrivească perfect cu situaţia ţării pe care o conduce, a devenit laitmotivul guvernării. Nu există zi în care cei 162 de centimetri să nu treacă neobservaţi, şi continuă - la mai mult de un an şi jumătate de la preluarea conducerii Guvernului - să fie deliciul televiziunilor de ştiri, al politicienilor şi al presei de opoziţie. Însă, din nefericire pentru premier, nici vremurile în care a ajuns să ocupe o poziţie aşa înaltă în stat nu se ridică la nivelul aşteptat de români. Recesiunea din care România întârzie să iasă este povara care apasă cel mai tare pe umerii şefului Guvernului. Bazat pe o majoritate firavă în Parlament (care s-a şi văzut, de altfel, la votarea ultimei moţiuni de cenzură), Boc dă senzaţia de nesiguranţă atunci când trebuie să ia decizii dificile, controversate. Premierului i s-au reproşat inclusiv eşecurile de la Curtea Constituţională, cu atât mai mult cu cât predă dreptul constituţional la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj. Ultima eroare de acest fel a fost intenţia de reducere a pensiilor cu 15 la sută, într-un proiect de lege pe care şi-a asumat răspunderea în plenul Parlamentului.

În ultima vreme, Boc se confruntă şi cu "rebelii" din propriul partid. Ziarele arată tot mai des spre trio-ul Videanu-Berceanu-Blaga, care ar face front comun împotriva schimbării Guvernului la faţă. În vreme ce Elena Udrea îşi vede de ascensiunea sa politică în perspectiva unei candidaturi la Primăria Capitalei, cei trei miniştri urecheaţi inclusiv de şeful statului se arată indifere