Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pe litoral se fură ca-n codru!

Publicat in Adevarul, sâmbătă 24 iulie 2010 · ·

Spre deosebire de turişti, hoţii de pe litoral nu au luat vacanţă, ba dimpotrivă. Totuși, Poliția raportează cu 20% mai puține furturi față de anul trecut. Motivul real: turiștii jefuiți nu mai depun plângere.

Poliţiştii susţin că numărul furturilor este în scădere cu 20% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Numai în intervalul 1- 23 iulie, în staţiunile de pe litoral au fost semnalate 40 de cazuri de turişti jefuiţi. „Munca de prevenție pare să dea rezultate“, este opinia oficialilor Inspectoratului de Poliție județeană.

Totuși, doar în patru cazuri hoţii au fost prinşi în flagrant delict, restul sunt dosare nesoluţionate.

Cele mai multe furturi se produc ziua şi, culmea, în majoritatea cazurilor hoţii au operat în hoteluri şi pensiuni, deşi - teoretic - acestea sunt păzite. Bunurile furate de pe plajă sunt aproape nerecuperabile, pentru că numărul forțelor de ordine este depășit de cel al vânzătorilor ambulanți care profită deseori să scaneze terenul.

„O mare parte dintre cei care cad pradă hoţilor nu depun plângere. În plus, operatorii de plajă sunt obligaţi să asigure protecţia turiştilor din perimetrul închiriat, astfel că cel puţin în timpul zilei, turiştii ar trebui să fie mai în siguranţă“, a declarat Codrin Popoiu, purtătorul de cuvânt al Grupării Mobile Tomis de Jandarmi Constanţa, ale căror patrule supraveghează stațiunile. „Scăderea se datorează și vremii proaste, care a ținut turiștii departe de litoral. Oamenii trebuie să fie în atenți, să nu fie victime ale hoților“, spune comisarul-șef Iulian Dode, șeful Poliției Mamaia.

Se fură ca-n... vamă

Corturile din Vama Veche sunt jefuite fără reţineri, cu turiştii înăuntru. „Dormeam în cort, cred că era pe la 4.30. Nici nu am simţit când cineva a deschis fermoarul cortului și a tras afară rucsacul. L-am găsit dimineaţa la doi pași aruncat în fața cortului, fără port

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mihaela Rădulescu, prima declarație după moartea partenerului său în accidentul de parapantă: „Felix, ai fost atât de iubit”

HotNews acum 4 ore
Mihaela Rădulescu a transmis vineri seară un mesaj pe Instagram la o zi după ce partenerul său, sportivul Felix Baumgartner, a avut un accident de parapantă în Porto Sant’Elpidio, pe coasta Adriaticii. „Nu-mi ies cuvintele acum. Dar sunt recunoscăto

MAE Semnarea Planului de Acțiune pentru o cooperare bilaterală consolidată între România și Republica Federală Germania

Ziua Constanta acum 6 ore
Ministrul Afacerilor Externe Oana Țoiu a semnat vineri, 18 iulie 2025, la Berlin, alături de secretarul de stat din cadrul Ministerului federal german al Afacerilor Externe, Géza Andreas von Geyr, Planul de Acțiune pentru o cooperare bilaterală cons

Premierul Bolojan: A doua măsură în cadrul pachetului de măsuri privind reforma administraţie publice este limitarea numărului de POLIȚIȘTI locali

Gandul acum 6 ore
Premierul Ilie Bolojan a anunțat vineri, într-o conferință de presă la Palatul Victoria, o serie de măsuri pentru eficientizarea administrației locale. Una dintre măsuri vizează restructurarea Poliției Locale prin reducerea numărului de ofițeri. „A

Nicuşor Dan, despre bărbatul căutat de 11 zile pentru crimă: „O imagine proastă pentru Poliţia Română”

HotNews acum 2 ore
Imaginea Poliţiei Române nu este una bună, în condiţiile în care nu a fost găsit principalul suspect în cazul crimei din Mureş, bănuit că şi-a ucis concubina după care i-a dat foc casei, a afirmat președintele Nicușor Dan într-o conferință de presă

Preşedintele Nicuşor Dan, față cu diaspora germană: „Nu există mai multe Românii”

Gandul acum o ora
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, vineri, la o întâlnire cu reprezentanţi ai comunităţii româneşti din Germania, că autorităţile române trebuie să colaboreze cu organizaţiile românilor din diaspora. ”Cred că lucrul cel mai important pe care noi t

Premierul Bolojan a anunțat pachetul de măsuri în administrațiile locale: „Vom avea un număr maxim de angajați ai primăriilor și ai consiliilor județene” (video)

Press Alert acum 3 ore
Premierul Ilie Bolojan și ministrului Dezvoltării, Cseke Attila, au susținut vineri o conferință de presă în care au vorbit despre al doilea pachet de măsuri fiscale pe care Guvernul îl pregătește. Executivul va impune în perioada următoare un număr

Horoscop 19 iulie 2025. ZODIA care are parte de o mărire de salariu

Cancan acum 4 ore
Horoscopul zilei de sâmbătă, 19 iulie 2025. Află ce îți rezervă astrele! Vei simți o energie nouă care te va impulsiona să iei decizii importante. Fii atent la oportunitățile de la locul de muncă și nu ezita să îți exprimi opiniile. Relațiile apropi

Ilie Bolojan propune reducerea numărului de polițiști locali și dispecerate comune cu Poliția Națională

Ziua Constanta acum 6 ore
Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitarea numărului de polițiști locali, dar și organizarea unor dispecerate comune pentru echipajele Poliției Locale și ale Poliției Naționale. Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitare

UPDATE - Nicuşor Dan: Salut punctele de vedere prin care NATO şi UE au vorbit expres de influenţa rusă în România şi în alegerile din România / Merz: Alegerile din România, influenţate masiv de entităţi din Rusia - VIDEO

News.ro acum 7 ore
Preşedintele Nicuşor Dan, care face, vineri, o vizită în Germania, s-a referit la mesajele NATO şi UE care au condamnat activităţile cibernetice ostile desfăşurate de entităţi subordonate Serviciului Militar de Informaţii al Federaţiei Ruse şi îndre

Cseke Attila: Primăriile vor putea decide dacă permit jocurile de noroc pe raza localităţii

BusinessMagazin acum 5 ore
„Primăriile vor putea decide dacă permit jocurile de noroc pe raza localităţii”, declară vineri Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila. Aceasta este una dintre măsurile de descentralizare incluse în noul pachet legislativ privind reforma administraţiei

Vremea

București
acum

19°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

24°/39°
mar.

25°/40°
Iasi
acum

17°
sâm.

16°/27°
dum.

16°/31°
lun.

17°/33°
mar.

21°/38°
Constanta
acum

19°
sâm.

19°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/32°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

17°
sâm.

17°/25°
dum.

17°/30°
lun.

18°/32°
mar.

22°/31°
Timisoara
acum

18°
sâm.

16°/30°
dum.

18°/35°
lun.

21°/39°
mar.

19°/35°