Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Poli Timişoara, faţă în faţă cu Gloria

Publicat in Adevarul, sâmbătă 24 iulie 2010 ·

Alb-violeţii încep în această seară, de la ora 20.30, un nou sezon, primul meci fiind pe teren propriu, cu Gloria Bistriţa. După dezamăgirile din sezoanele precedente, bănăţenii pornesc la drum cu obiective mai modeste, însă cu speranţe mari.

Startul competiţiilor oficiale este aşteptat cu încredere de noul antrenor de la Poli Timişoara. „S-au întâmplat foarte multe lucruri bune în această vară, am făcut o pregătire excelentă, iar jucătorii au căpătat încredere. Au fost rezultate bune în meciurile amicale, iar acest lucru a creat o atmosferă foarte bună, care îi ajută pe jucători să se concentreze foarte bine la ceea ce au de făcut”, a spus Vladimir Petrovici.

Acesta a avut şi cuvinte de laudă pentru adversar. „Gloria este o echipă bună, joacă fotbal şi de abia aştept debutul meciurilor oficiale după această perioadă de muncă intensă”, a declarat tehnicianul sârb al echipei bănăţene.

Preşedintle comitetului director al clubului crede că Poli poate depăşi performanţele realizate în sezonul trecut. „A fost o vară fierbinte, ne-am confruntat cu multe probleme. Vreau să facem un sezon mai bun decât precedentul şi cred că ne stă în putinţă”, a spus Gheorghe Chivorchian.

Iulian Tameş este mijlocaşul experimentat de la care toată lumea aşteapăt limpezirea jocului echipei la mijlocul terenului. „Am venit cu mare plăcere la Poli, un club de calibru în Liga 1 şi sper ca finalul de carieră să-mi aducă bucurii şi trofee aici. Poate unii vor spune că nu mă avantahează vârsta, dar vreau să arăt pe teren că anii nu contează”, a spus jucătorul în momentul în care a primit tricoul alb-violet cu numărul 10.

Vrsici nu este pe lista UEFA

Mijlocaşul Dare Vrsic nu a prins nici lotul pentru meciul de azi, motivul fiind o divergenţă între el şi şefii grupării alb-violete. „El cere 200.000 de euro pe an pentru următorii doi ani de contrac

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marius Tucă Show începe marți, 8 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Liviu Dragnea

Gandul acum 16 minute
„Marius Tucă Show” începe marți, 8 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Liviu Dragnea, fost lider al PSD. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul.

Trump anunță tarife de 25% pentru Japonia și Coreea de Sud. Avertismente transmise prin scrisori oficiale

HotNews acum 49 minute
Președintele Donald Trump a anunțat luni că Statele Unite vor impune o taxă vamală de 25% pentru importurile din Japonia și Coreea de Sud, începând cu 1 august. Liderul de la Casa Albă a prezentat astfel primele două scrisori adresate partenerilor c

Sorin Grindeanu acuză „USR că plagiază fără rușine amendamentele PSD și se mai și laudă cu asta”. Ce a spus despre reducerea subvenției pentru partide

HotNews acum 35 minute
Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, i-a acuzat pe cei din USR că au „pornit pe calea plagiatului” și susține că „parlamentarii social-democrați sunt cei care au propus, de fapt, reducerea cu 40% a subvenției alocate partidelor politice”.

Von der Leyen a vorbit cu Donald Trump. „UE a rămas fermă” / Detalii din discuției, făcute publice

HotNews acum 7 ore
Von der Leyen, președinta Comisiei Europene, a discutat, duminică, cu președintele Donald Trump despre comerț și speră să ajungă la un acord până pe 9 iulie, potrivit The Guardian. Purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Stefan de Keersmaecker a

Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit, demis de Vladimir Putin, a fost găsit împușcat

Ziua Constanta acum 3 ore
Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit s-a sinucis prin împușcare, anunță luni publicația Izvestia, preluată de Reuters, citată de Agerpres. Președintele rus Vladimir Putin îl destituise luni pe Starovoit printr-un decret, la puțin p

Bolojan: Le cer românilor puțină răbdare

Mediafax acum o ora
„Eu nu le cer românilor nici să ne cauționeze, nici să ne acorde încrederea, eu le cer puțin în răbdare, pentru că nu va dura mult timp și o să se convingă dacă acest guvern va lua deciziile care țin de dreptatea socială”, spune premierul Ilie Boloj

Mamele care sunt în concediu de creștere a copilului vor plăti CASS ca și pensionarii, spune Ilie Bolojan

Mediafax acum 55 minute
Mamele care sunt în concediu de creștere a copilului vorn plăti CASS ca și pensionarii, explică, luni seara, premierul Ilie Bolojan. „Și mămicile, în perioada în care au un copil mic, au nevoie de servicii medicale importante”, spune Bolojan. Întreb

După adjunctul lui Şoigu, şi fostul adjunct al lui Gherasimov a fost condamnat la ani grei de închisoare

News.ro acum 2 ore
Fostul adjunct al şefului Statului Major General al Armatei Ruse a fost condamnat luni la 17 ani de închisoare pentru o schemă de fraudă care a permis sustragerea a peste 1 miliard de ruble (12,7 milioane de dolari) din contractele Ministerului Apăr

De ce spune un lider PPE că moțiunea de cenzură împotriva Ursulei von der Leyen inițiată de eurodeputați români „nu e un lucru bun”

HotNews acum 2 ore
Faptul că inițiatorii moțiunii de cenzură împotriva Comisiei Europene sunt europarlamentari aleși în România nu este un lucru bun, pentru că țara noastră este inevitabil asociată cu un demers antieuropean, a declarat luni, la Strasbourg, eurodeputat

George Simion anunță moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan în ziua în care Cabinetul își asumă pachetul de măsuri fiscale

HotNews acum 8 ore
George Simion a anunțat, luni, că AUR va depune o moțiune de cenzură împotriva Guvernului condus de Ilie Bolojan. Tot astăzi, Cabinetul își asumă răspunderea pentru primul pachet de măsuri fiscale, care, printre altele, crește TVA. Într-o postare pe

Vremea

București
acum

29°
lun.

22°/38°
mar.

21°/38°
mie.

17°/35°
joi

15°/26°
Iasi
acum

31°
lun.

20°/37°
mar.

23°/38°
mie.

19°/31°
joi

15°/22°
Constanta
acum

23°
lun.

21°/31°
mar.

21°/30°
mie.

22°/27°
joi

17°/27°
Cluj-Napoca
acum

27°
lun.

19°/34°
mar.

18°/41°
mie.

14°/21°
joi

12°/18°
Timisoara
acum

23°
lun.

20°/35°
mar.

18°/36°
mie.

13°/19°
joi

11°/24°