Primul mail a venit cu o promptitudine germană, la câteva secunde după miezul nopţii.
Vicepreşedintele departamentului de marketing de la Lufthansa, domnul Hubert Frach, mi-a urat oficial, cu semnătură, „La mulţi ani", invitându-mă să mă joc cu un tort căruia trebuia să-i rotesc blaturile până la potrivirea perfectă. Bănuiesc că, în avionul cu care am zburat acum vreo opt ani între Zürich şi Frankfurt, s-a organizat şi o mică petrecere. Stewardesele s-au strâns în micul hol din spatele cabinei pilotului, şuşotind: „E ziua lui Mr. Georgescu. Vă amintiţi? E tipul care pe 23 aprilie 2002 a stat pe locul 25E", „Ce pasager deosebit! Ce om!".
Pentru siguranţa călătorilor, sper ca avionul în cauză nu a scris pe cer „Herzlichen Glückwunsch zum Geburtstag, Herr Adrian". M-au felicitat apoi câteva site-uri. Pe când desfăceam nerăbdător pachetele cu cadouri desenate şi „De ziua ta, cumpără de la noi şi ai reducere 15%", mobilul a sughiţat scurt şi a venit urarea sobră a companiei de telefonie, plus oferta de a participa la un concurs de sms-uri care îmi poate aduce o excursie în Barbados. Au mai trimis mailuri un magazin online de produse electronice, un anticariat din Slobozia, banca la care îmi ţin banii, până şi o agenţie de plasare a forţei de muncă la care aplicasem prin 1995 (nu, tot nu mi-au găsit nimic, dar şi-au amintit de ziua mea).
E plăcut să fii într-o bază de date. Faptul că nişte computere se gândesc la tine şi-ţi doresc viaţă lungă creează un minunat sentiment al apartenenţei la vid. E ca şi cum toţi cei trecuţi acolo am lucra într-un supermarket şi am avea zilele de naştere înscrise pe ecusoanele de la piept. În fiecare seară de 24 iulie, datele personale ale tuturor celor născuţi în această zi se strâng la chef. Mereu e la fel: Michael Richards (Kramer din „Seinfeld") e sufletul petrecerii, Daniele de Rossi şi Dino Baggio vorbesc despre
