Mesajul a fost trimis. Multumesc!

O femeie și-a găsit în Oradea copilul pe care l-a pierdut acum 22 de ani, în București

Publicat in Adevarul, sâmbătă 24 iulie 2010 ·

Astăzi, Constanța Tudor își va strânge la piept copilul, pentru prima dată de la dispariție. Dan Dan s-a pierdut în București de mama sa, în anul 1988. După o lungă perioadă în care femeia și poliția l-au căutat în casele de copii, mama a încercat să se consoleze cu ideea că băiatul ei a murit. Douăzeci de ani mai târziu, atunci când polițiștii au putut folosi testele ADN, mama și băiatul s-au regăsit.

Constanța Tudor și-a lăsat băiatul în grija unei mătuși și a plecat la servici. Când s-a întors, băiatul ei în vârstă de numai 8 ani, dispăruse. În timp ce mama căuta alături de polițiști copilul dispărut, în Oradea era găsit un băiețel. „În mai 1988, a fost găsit un copil de 7-8 ani cu identitate necunoscută, care a fost internat în centrul de Primire a Minorilor Oradea și apoi la Căminul Spital Cighid", spune Ștefan Goția, purtătorul de cuvânt al Direcției Generale de Protecția Copilului Bihor. Viața și-a urmat cursul firesc și băiatul, Dan Dan, a urmat cursurile Şcolii Profesionale George Bariţiu, profilul-zidărie și s-a angajat ulterior la o firmă de construcții. În același timp, viața Constanței Tudor a continuat cu deznădejdea de a-și fi pierdut copilul pe vecie.

În luna septembrie 2009, Inspectoratul de Poliţie Bihor solicită informaţii despre tânărul în caz. Polițiștii au redeschis dosare rămase cu semnul întrebării înainte de anii 1990, când nu era posibilă testarea ADN.

Astăzi, Constanța Tudor își va strânge în brațe băiatul, pentru prima dată după 22 de ani.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ULTIMA ORĂ UE a aprobat al 18-lea pachet de sacțiuni contra Rusiei

HotNews acum 2 ore
UE a adoptat vineri al 18-lea pachet de sancțiuni împotriva Moscovei care prevede inclusiv un preț maxim pentru petrolul rusesc exportat, au declarat surse diplomatice pentru France Presse. „Avem acum un acord privind un al 18-lea pachet de sancțiun

Un magazin din București a fost cuprins de flăcări. Focul s-a extins la terasa unui hotel

Ziua Constanta acum 2 ore
Un magazin din București, de pe Șoseaua Virtuții, a fost cuprins de flăcări, vineri dimineața. Incendiul s-a extins la terasa unui hotel, potrivit știripesurse.ro. Pompierii din cadrul ISU București - Ilfov intervin vineri dimineața pentru a stinge

Cum a aflat Mihaela Rădulescu că Felix Baumgartner a murit. Unde se afla iubita sportivului în clipa tragediei

Cancan acum o ora
Ieri, 17 iulie 2025, Mihaela Rădulescu a primit cea mai dureroasă veste din viața ei. Partenerul ei de mai bine de un deceniu, celebrul parașutist și sportiv austriac Felix Baumgartner, și-a pierdut viața într-un accident petrecut în Italia, în timp

Trump a interzis diplomaților americani să mai comenteze alegeri din alte țări

Mediafax acum 19 minute
Oficialii administrației Trump au denunțat în repetate rânduri ceea ce ei consideră a fi suprimarea liderilor de dreapta în Europa, inclusiv în România, Germania și Franța, acuzând autoritățile europene că cenzurează opinii precum criticile la adres

Libra Internet Bank finanţează cu 119 mil. lei Scala Sopor, un proiect imobiliar dezvoltat în Cluj-Napoca

Ziarul Financiar acum 12 minute
Libra Internet Bank continuă seria parteneriatelor în domeniul real estate printr-o nouă finanţare, în valoare de aproximativ 119 mil. lei, acordată Scala Development, pentru dezvoltarea ansamblului rezidenţial Scala Sopor din Cluj-Napoca. Astfel, c

VIDEO Primarul Chişinăului, interzis în România, replică pentru Oana Țoiu. „Vreau dovadă că ar exista ceva”

HotNews acum 26 minute
Primarul Chişinăului, Ion Ceban, care are interdicţie cinci ani să intre pe teritoriul României, a respins acuzațiile aduse de ministra română de externe, Oana Ţoiu, conform căreia edilul are „legături complicate” cu Moscova. Ministerul român de Ext

Zelenski spune că el şi Trump lucrează la un „mega-acord”: SUA ar urma să cumpere drone din Ucraina

News.ro acum 38 minute
Preşedintele Donald Trump şi preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski iau în considerare un acord care prevede achiziţionarea de către Washington a unor drone ucrainene testate pe câmpul de luptă în schimbul achiziţionării de arme din SUA de către

FOTO Cu cine merge Nicușor Dan în vizita oficială din Germania / Imagini din avion

HotNews acum 2 ore
Președintele Nicușor Dan a plecat vineri, 18 iulie, într-o vizită externă în Germania. Alături de președinte se află vicepremierul Dragoș Anastasiu, miniștrii USR Oana Țoiu (Externe), Ionuț Moșteanu (Apărare), Radu Miruță (Economie) și președintele

Primăriile și consiliile județene vor putea obține gratuit extrase de carte funciară de informare

Mediafax acum o ora
Extrasele de carte funciară pentru informare și extrase din planul cadastral, obținute gratuit de primării și consilii județene sunt necesare în cazul imobilelor pentru care cetățenii solicită acte administrative, precum autorizații de construire, c

Cel mai inedit acționariat din fotbal? După Luka Modric, și Snoop Dogg investește la club!

Gazeta Sporturilor acum o ora
Rapperul american Snoop Dogg, 53 de ani, pe numele lui real Calvin Cordozar Broadus Jr., este cel mai nou acționar al clubului galez Swansea City, care evoluează în a doua ligă engleză, Championship. Acționarul majoritar a explicat cooptarea artistu

Vremea

București
acum

25°
vin.

15°/27°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/37°
lun.

23°/39°
Iasi
acum

21°
vin.

15°/22°
sâm.

14°/28°
dum.

15°/32°
lun.

18°/35°
Constanta
acum

23°
vin.

17°/28°
sâm.

20°/26°
dum.

21°/28°
lun.

23°/31°
Cluj-Napoca
acum

18°
vin.

14°/23°
sâm.

13°/24°
dum.

17°/29°
lun.

19°/32°
Timisoara
acum

21°
vin.

13°/26°
sâm.

15°/31°
dum.

18°/35°
lun.

22°/40°