Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Severinul nu e pe placul fostelor glorii ale Craiovei: "Mai bine la TV"

Publicat in Gazeta Sporturilor, sâmbătă 24 iulie 2010 ·

Ilie Balaci spune că va urmări derby-ul cu CFR la Bucureşti, în faţa televizorului.

Printre numeroşii fani care au renunţat să vină la partidele Universităţii, de cînd echipa s-a mutat la Severin, se numără şi liderul Craiovei Maxima, Ilie Balaci! "Minunea blondă" spune că îi e practic imposibil să mai ajungă în tribune la meciurile de acasă ale Ştiinţei. "Sînt la Bucureşti, de ce să mă duc la jocul cu CFR?! Nu se televizează?! Pentru ce să fac eu 400 de kilometri dus şi încă 400 la întoarcere?! Nu, mulţumesc! Telecomanda îmi este mult mai la îndemînă", a spus Balaci.

Fosta glorie a Craiovei vrea să aştepte primele etape înainte de a-şi da cu părerea despre evoluţia echipei în acest sezon: "N-am văzut nici o partidă a lor, nici la amicalul cu Gaz Metan CFR n-am fost. N-am de unde să ştiu ce pot să realizeze în acest campionat. Eu îmi doresc să termine cît mai sus, vom vedea după primele etape dacă e posibil asta. Două dorinţe am în viaţa asta: să mai apuc ziua în care va veni încă un titlu în Bănie şi Ştiinţa să revină acasă". În afara lui Balaci, şi alţi foşti mari fotbalişti olteni s-au pronunţat împotriva mutării echipei la Severin, cei mai vehemenţi fiind Cîrţu şi Cămătaru.

"E urît că se prelungeşte această migraţie! Ştiinţa o să revină în Craiova peste 3-4 ani şi atunci nu vor mai fi fanii. Lumea se va obişnui cu ideea că oraşul nu are echipă"

Ilie Balaci

"Nu sîntem la sută la sută din potenţial, dar putem compensa asta prin entuziasm şi determinare. O victorie ne-ar situa în plutonul fruntaş şi ar fi o motivaţie suplimentară"

Aurel Ţicleanu, antrenor Craiova

"În pregătiri clujenii au primit mereu cel puţin două goluri, doar cu Anderlecht nu a fost aşa. Eu am încredere că vom marca, trebuie să fim atenţi în defensivă"

Aurel Ţicleanu, antrenor Craiova

J

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Greenbrier România opreşte producţia la fabrica de vagoane din Arad

News.ro acum 3 ore
Compania Greenbrier România, care deţine trei fabrici de vagoane în România, anunţă că intenţionează să îşi înceteze operaţiunile de producţie desfăşurate la fabrica din Arad. Compania precizează că va continua să îşi consolideze operaţiunile de pro

Un elev din Timiș a amenințat o colegă cu o foarfecă

Ziare.com acum o ora
Poliţiştii din Timiş au demarat verificări, luni, 7 aprilie, după ce au aflat despre existenţa unor imagini în care un copil şi-ar ameninţa o colegă cu o foarfecă, la o şcoală din comuna Peciu Nou. IPJ Timiş anunţă, luni, că a demarat verificări la

A murit Zaharie Ciev, președintele CJA Timiș și observator de arbitri în Liga 2!

Pro Sport acum 43 minute
Veste tragică în fotbalul românesc! Președintele Comisiei Județene de Arbitri Timiș, Zaharie Ciev, care era și observator de arbitri la nivelul Ligii 2, a decedat. Fostul arbitru avea 64 de ani! În ultimele luni, el s-a luptat cu faza terminală a un

Crin Antonescu, după ședința coaliției: Mâine va fi depus la Parlament un proiect privind pensiile speciale ale magistraților și vârsta de pensionare a acestora / Cei care vor intra în magistratură trebuie să se pensioneze la 65 de ani

G4Media acum o ora
Crin Antonescu, candidat la Președinție, a anunțat că liderii coaliției de guvernare vor depune, marți, la Parlament un proiect privind pensiile speciale ale magistraților și vârsta de pensionare a acestora. Antonescu a făcut anunțul, luni, după șed

Peste 2000 de extrase de carte funciară eliberate în prima zi în care acest serviciu public este gratuit

Ziua Constanta acum 3 ore
Pe 7 aprilie în prima zi când acest serviciu public este gratuit pentru proprietari au fost eliberate gratuit 2.152 de extrase de carte funciară. Anunțul a fost făcut într-un comunicat de presă de ministrul dezvoltării, Cseke Attila. După cum este c

Prințul Paul Philippe al României, reținut în Franța

Ziua Constanta acum 7 ore
Prințul Paul Philippe al României a fost arestat în Franța, conform unor surse judiciare citate de STIRIPESURSE.RO. În urma solicitărilor adresate de către Sirene România către omologii Franța, astăzi, 7 aprilie, autoritățile franceze au informat că

Premierul Ciolacu, despre scandalul cu Dragoş Sprînceană: Priorităţile politicii externe româneşti rămân neschimbate. Nu există niciun ”

Ziarul Financiar acum o ora
„Priorităţile politicii externe româneşti rămân neschimbate. Nu există niciun <emisar al lui Ciolacu>”, susţine premierul, după reacţiile apărute în urma declaraţiilor făcute de Dragoş Sprînceană. „Părerile exprimate în spaţiul public de diverşi cet

Von der Leyen anunţă că UE este pregătită să negocieze cu SUA în legătură cu taxele, dar pregătește și măsuri pentru a-și apăra interesele

G4Media acum 2 ore
Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat luni că Uniunea Europeană este pregătită să negocieze cu Statele Unite pentru a ajunge la un acord în privinţa taxelor, dar, în acelaşi timp, pregăteşte măsuri pentru a-şi apăra interese

BNR păstrează dobânda-cheie la 6,5%

Mediafax acum 3 ore
Consiliul de administrație al Băncii Naționale a României (BNR) a decis, în ședința de luni, să mențină rata dobânzii de politică monetară la 6,5% pe an. Dobânda la facilitatea de creditare (Lombard) rămâne la 7,5%, iar cea aferentă facilității de d

Finanțatorul lui Călin Georgescu a cerut înlocuirea arestului preventiv. Decizia judecătorilor

Ziare.com acum 4 ore
Bogdan Peșchir va rămâne în arest preventiv, după ce Judecătoria Sectorului 5 a respins cererea acestuia de înlocuire a măsurii cu controlul judiciar sau arestul la domiciliu. Decizia a fost pronunțată luni, 7 aprilie 2025, în camera de consiliu, și

Vremea

București
acum

lun.

1°/7°
mar.

1°/10°
mie.

3°/10°
joi

3°/14°
Iasi
acum

lun.

-2°/4°
mar.

-2°/10°
mie.

-1°/7°
joi

2°/6°
Constanta
acum

lun.

2°/6°
mar.

2°/10°
mie.

4°/8°
joi

3°/12°
Cluj-Napoca
acum

lun.

-4°/3°
mar.

-2°/8°
mie.

-1°/8°
joi

1°/8°
Timisoara
acum

lun.

-2°/6°
mar.

0°/11°
mie.

2°/12°
joi

3°/12°