Moneda asta are cuprinsă în însăşi istoria sa tot ce poate fi mai instabil, incert, nebunesc. Am spus o părticică din istorie, cu date din istoria oficială a BNR şi ceva informaţii via wiki. Sper să vă amuze. O bucăţică aici, tot textul în dreptul rubricuţei mele din ofcorso.ro.
Banii au nişte istorii pe lângă care etimologia păleşte în unele momente. Leul n-are nici un secret lingvistic, dar e de ajuns să ne întrebăm care e legătura între animalul cu pricina şi moneda României şi povestea capătă culoare. Prin secolul XVI se năştea talerul în Boemia, în Joachimsthal mai precis (taler e abrevierea de la joachimsthaler), iar câteva zeci de ani mai târziu, apăreau talerii-lei, monedele olandeze care înfăţişau un leu pe o faţă şi pe zeiţa Atena pe cealaltă faţă.
Povestea leului românesc începe cu o criză teribilă, prin care Moldova şi Ţara Românească trec în secolul XVII. Nu se emit monede autohotne decât prea rar, iar zona devine un adevărat circ numismatic: circulă monede de toate felurile de prin toate părţile.
(…)
Conform istoriei oficiale a monedei furnizate de Banca Naţională a României, a existat un moment care ar fi putut scoate leul din istorie. Al.I. Cuza a încercat să schimbe tot, să stabilească moneda numită romanat (iniţial i se spusese simplu: român) şi să închidă istoria stranie a cuvântului leu, prea încurcată în iţele dominaţiei turceşti. Napoleon al III-lea nu a fost de acord, nu a vrut să supere inutil Imperiul Otoman: şi aşa am rămas cu leul.
În numele leului pare să fie cuprinsă starea sa iniţială de criză şi fragilitate. Un al doilea moment de răscruce ar fi trebuit să se petreacă în aceşti ani: trecerea la euro şi, deci, renunţarea la denumirea de leu. Criza puternică din ultimii doi ani clatină însă serios chiar moneda unică. Poate românii ar fi fost pregătiţi să renunţe la leu, dar leul nu e încă decis să renunţe la
