Pe solul ideologic de azi, nimic durabil nu se poate construi.

Cuvintele îi aparţin Flaviei Coposu, una dintre surorile „Seniorului". Au fost publicate, de „Adevărul", în aprilie 2010, dar ar trebui reproduse în manualele şcolare, difuzate în prime-time, scrise, mai des, pe hârtie de ziar sau măcar pe zidurile prăbuşite ale oraşelor.

E aici tot ce trebuie înţeles şi tot ce nu se înţelege, explicaţia lungă şi corectă a mizeriei din care nu ieşim: „Această falsă democraţie apărută la noi în '90 a început cu stângul. Primul lucru ce s-a făcut, imediat după evenimentele din decembrie, a fost un fel de blamare în bloc a celor care au început să facă afaceri. Şi atunci, pentru poporul care a fost 50 de ani sub comunişti, care a răbdat sărăcia, ideea de negustorie, de afacere, de activitate comercială era considerată ceva necurat. Ideea în sine de propăşire economică a fost din start ofensată. Deci este foarte greu ca această categorie de oameni să se impună în vreun fel până când se va spăla morala şi lumea va înţelege că şi cei care fac afaceri sunt nişte oameni onorabili şi nu toţi fură".

Flavia Coposu deschide o dezbatere amplă şi evitată, de fapt o rană ignorată. Moralitatea şi afacerile sunt, în concepţie postcomunistă, noţiuni dramatic de antagonice.

Oferiţi-i unui român ales la întâmplare, din Piaţa Obor sau din fauna managerilor-impostori care parazitează instituţiile de stat şi multinaţionalele, un plan de afaceri coerent şi onest, în care toată lumea câştigă, mai mult sau mai puţin, cum trebuie să se întâmple în mod firesc, şi prima reacţie va fi această întrebare-dezastru: „Care-i şmenul?". Deja nu mai e prudenţă excesivă, e patologie pură.

Învăţaţi să fie furaţi sau să fure, trăind în ţara aceasta de alba-neagra, românii au ajuns la cea mai importantă intersecţie a destinului lor comun. „Până când se va spăla morala