Poftă. Analia a stat cuminte la rând, ca să îşi ia porţia de gulaş Analia Selis a venit împreună cu soţul său la Gărâna, în Caraş Severin, pentru a asista la Festivalul de Jazz. Ajunşi abia spre seară în Poiana Lupului, ei au vrut să aibă parte de o cină specială: o porţie de gulaş gătit chiar în poiană. Analia nu s-a jenat să stea la coadă. "Am venit direct de pe drum, este un peisaj mirific aici, îmi place!", spune interpreta. Ea a mâncat gulaşul din farfuriile de metal, direct pe butucii din poiană, la fel ca şi ceilalţi. "Abia aştept să ascult muzică bună şi să văd locurile pentru care zona este renumită. Chiar dacă nu este muzica pe care o cânt eu, jazz-ul se apropie oarecum şi sper că vor fi patru zile grozave la Gărâna", a mai spus Analia Selis.
Ajuns la ediţia a paisprezecea, Festivalul de jazz de la Gărâna este urmărit an de an de peste zece mii de persoane şi este unul dintre cele mai renumite pe plan mondial în ceea ce priveşte jazz-ul. Sâmbătă seara vor urca pe scenă Wolfert Brederode (Olanda), austriacul Wolfgang Muthspiel şi trupa Djabe din Ungaria. Duminică este pregătit un final în forţă, cu recitaluri
ale Patriciei Barbera, atracţia manifestării, Bega Blues Band precum şi suedezii de la Dan Berglund's Tonbruket. Poftă. Analia a stat cuminte la rând, ca să îşi ia porţia de gulaş Analia Selis a venit împreună cu soţul său la Gărâna, în Caraş Severin, pentru a asista la Festivalul de Jazz. Ajunşi abia spre seară în Poiana Lupului, ei au vrut să aibă parte de o cină specială: o porţie de gulaş gătit chiar în poiană. Analia nu s-a jenat să stea la coadă. "Am venit direct de pe drum, este un peisaj mirific aici, îmi place!", spune interpreta. Ea a mâncat gulaşul din farfuriile de metal, direct pe butucii din poiană, la fel ca şi ceilalţi. "Abia aştept să ascult muzică bună şi să văd locurile pentru care zona este renumită. Chiar dacă nu est