Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Muzică pentru minte şi spirit

Publicat in GAZETA de SUD, sâmbătă 24 iulie 2010 ·

Muzica este o componentă de bază a vieţii noastre. Este prezentă la radio, în maşină, la televizor, oriunde ne-am afla. Însă, ce este de fapt muzica?

Pentru mulţi dintre noi, muzica este un element esenţial al vieţii, care face parte din cotidian şi fără de care nu ne-am imagina existenţa. Însă, ce este muzica? Cum este ea compusă şi care sunt efectele muzicii asupra spiritului şi minţii noastre? Mulţi cercetători şi la fel de mulţi neurologi au studiat efectul muzicii asupra corpului şi psihicului nostru, analizând totul dintr-o perspectivă mult mai detaliată până a ajunge la beneficiile nu doar asupra corpului, ci şi asupra spiritului nostru. Pentru început, putem observa că mintea unui muzician este mult diferită de cea a unei persoane care ascultă muzică întâmplător. La ascultătorii neprofesionişti, muzica activează partea dreaptă a creierului, care este mai intuitivă, în timp ce în cazul specialiştilor este activată partea mai raţională, adică cea stângă.

O altfel de audiţie

Un recent studiu american a evidenţiat faptul că specialiştii în muzică ascultă altfel sunetele decât simplii melomani. Primii au o abordare analitică, în timp ce reprezentanţii celei de-a doua categorii au o abordare emotivă. Tocmai din acest motiv, arta sunetelor nu are acelaşi efect relaxant asupra reprezentanţilor celor două categorii. Însă, cum ascultă muzicienii muzica? Ce tip de senzaţii trăiesc profesioniştii celor şapte note atunci când asistă la un concert? Unii pot spune că, având în vedere faptul că sursa sonoră este aceeaşi, muzicienii şi melomanii resimt aceleaşi senzaţii. În realitate, lucrurile nu stau deloc aşa. Cel puţin aceasta este concluzia la care au ajuns oamenii de ştiinţă americani, care au identificat două tipuri de „savurare“ a muzicii: emotivă şi analitică. Primul este apanajul „incompetenţilor“, care, neavând o pregătire de speci

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sebastian Burduja: Nu va veni „armageddonul energetic” de la 1 iulie

BusinessMagazin acum 26 minute
Sebastian Burduja dă asigurări că nu va veni „armageddonul energetic” de la 1 iulie, odată cu eliminarea plafonării preţurilor la curent.

Suma uriașă pe care statul român o cheltuie anual pentru sporuri, bonusuri, premii sau prime pentru bugetari

Adevarul acum o ora
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Marcel Boloş, a anunțat cât cheltuie statul român, anual, pentru sporuri, bonusuri, premii sau prime pentru bugetari. Asta nu include indemnizaţia de hrană și norma de hrană.

Ce urmează după decizia CCR privind declarațiile de avere? Nicușor Dan a cerut intervenția Parlamentului. În ce condiții s-ar putea face asta și cât poate dura: „Va conta foarte mult voința politică”

HotNews acum 5 ore
„În cazul în care motivarea deciziei identifică deficiențe de natură tehnică în cadrul legislativ actual, este responsabilitatea Parlamentului să le corecteze cu celeritate”, transmitea președintele Nicușor Dan, la scurt timp după decizia CCR privin

Mesaj RO-Alert transmis în zona din jurul municipiului Sibiu, după ce a fost semnalată prezenţa unui urs într-o zonă turistică

News.ro acum o ora
Autorităţile au transmis, vineri, un mesaj RO-Alert în mai multe zone din jurul municipiului Sibiu, după ce a fost semnalată prezenţa unui urs într-o zonă turistică. ”În urmă cu puţin timp, pe numărul unic pentru apeluri de urgenţă 112, a fost semna

Roland Garros: Jaqueline Cristian se oprește în turul trei, fiind eliminată de Iga Swiatek

Mediafax acum o ora
Deși primul set a fost dominat clar de Swiatek, care s-a impus cu scorul de 6-2, românca de 26 de ani a oferit o replică bună în setul secund, punând-o în dificultate pe tripla campioană de la Paris și salvând o minge de meci. Totuși, poloneza a înc

Kelemen Hunor: Am fost de acord că trebuie un premier politic, nu susţinem rotativa / Discuţiile continuă de luni

G4Media acum 2 ore
Liderii partidelor politice au discutat, vineri, cu preşedintele Nicuşor Dan, despre structura viitorului guvern şi s-a agreat varianta unui premier politic, UDMR nefiind de acord cu rotativa guvernamentală, a declarat pentru Agerpres preşedintele f

PNRR: România a reușit sa mai deblocheze înca 70 de milioane de euro din fondurile suspendate

Mediafax acum 3 ore
Problema a apărut după ce Bruxelles-ul a considerat că anumite numiri în funcții de conducere la companiile de stat din energie nu au respectat procedurile asumate prin jalonul 121 din PNRR. Aceste nereguli s-au referit la numiri făcute înainte de i

Dominic Fritz: Statul este prea gras şi trebuie să facă o cură de slăbire

BusinessMagazin acum 59 minute
Preşedintele interimar al USR, Dominic Fritz, a transmis, după consultările de la Palatul Cotroceni, că partidul său nu va susţine un guvern care evită reformele esenţiale şi transferă impactul crizei economice asupra sectorului privat.

Tudorel Toader, despre decizia CCR privind declarațiile de avere- „Nu rezonează cu statul de drept. E o coincidență stranie, înainte de final de mandat”

Ziua Constanta acum 4 ore
Fostul judecător constituţional Tudorel Toader a avut o reacție cu privire la decizia CCR privind declaraţiile de avere. Într-o intervenție telefonică la Digi24, Toader a subliniat că, până la o eventuală revizuire a Constituției, decizia trebuie re

Haos pe autostrăzile din Germania, după ce Google Maps a arătat în mod eronat că sunt închise. Harta s-a umplut de puncte roșii

Adevarul acum o ora
O eroare Google Maps a provocat haos în infrastructura rutieră din Germania, după ce aplicaţia de navigaţie a raportat în mod eronat că mai multe autostrăzi au fost închise.

Vremea

București
acum

16°
vin.

15°/19°
sâm.

13°/23°
dum.

15°/26°
lun.

17°/27°
Iasi
acum

19°
vin.

14°/20°
sâm.

10°/22°
dum.

14°/25°
lun.

16°/26°
Constanta
acum

21°
vin.

14°/21°
sâm.

13°/21°
dum.

16°/21°
lun.

18°/23°
Cluj-Napoca
acum

19°
vin.

12°/20°
sâm.

10°/20°
dum.

13°/23°
lun.

16°/26°
Timisoara
acum

21°
vin.

13°/22°
sâm.

11°/24°
dum.

13°/27°
lun.

16°/29°