Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Boc: Contractele de accesare a fondurilor UE vor fi reziliate dacă sunt întârzieri mai mari de 6-9 luni

Publicat in Adevarul, sâmbătă 24 iulie 2010 ·

Contractele de accesare a fondurilor europene pentru firmele care au întârzieri mai mari de 6-9 în graficul de implementare vor fi reziliate, a declarat astăzi premierul Emil Boc.

Acesta a precizat că este nemulţumit de gradul de absorbţie a fondurilor europene.

"Sunt prea puţini bani atraşi în raport cu ce puteam face", a spus el.

Boc a arătat că, până în 15 august, toate cererile de rambursare vor fi rezolvate, iar toate firmele care au cerut bani îi vor primi. Pe viitor, Boc a spus că va urgenta perioada de rambursare, astfel încât rezolvarea cererilor să se încadreze în 60 de zile, nu 120 cum era până acum.

"Dorim să avem o mai intensă comunicare cu firmele pentru a le face cunoscute două instrumente, pentru că am constatat că nu au cofinanţare pentru partea lor la proiectele câştigate. Noi avem două măsuri: o hotărâre de guvern prin care permitem firmelor să gajeze cu bunurile pe care le au prin aceste proiecte", a spus Boc, adăugând că un alt instrument pe care îl pot folosi beneficiarii sunt garanţiile de stat.

"Am decis ca, în cazul firmelor care au restanţe în graficul de implementare de 6-9 luni, să reziliem contractele", a completat premierul.

Boc a făcut aceste declaraţii la Ministerul Economiei, unde a participat la un comitet de analiză pe tema absorbţiei fondurilor europene.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

LIVE TEXT Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Prezenţa la vot până la ora 10:00 depăşeşte nivelul din 2019 şi 2014

Mediafax acum 28 minute
Duminică, 24 noiembrie, alegătorii români sunt chemaţi la urne pentru a vota la alegerile prezidenţiale. În ţară au fost organizate 18.968 secţii de votare, iar în străinătate 950 de secţii. Preşedintele României este ales pentru un mandat de 5 ani.

Max Verstappen, campion mondial pentru a patra oară în Formula 1

Mediafax acum o ora
Pilotul echipei Red Bull, Max Verstappen, a cucerit al patrulea său titlu mondial, terminând duminică în faţa lui Lando Norris (McLaren) cursa de la Las Vegas. El a încheiat pe locul 5 în Marele Premiu câştigat de George Russell (Mercedes).

Cutremur cu magnitudine 4 în zona Vancea

News.ro acum 2 ore
Un cutremur cu magnitudine 4 s-a produs duminică dimineaţă în zona Vancea. ”În ziua de 24 Noiembrie 2024 la ora 07:16:17 (ora locală a României) s-a produs în ZONA SEISMICA VRANCEA, BUZAU un cutremur mediu cu magnitudinea ml 4.0, la adâncimea de 140

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024 - Ciucă: Am votat pentru prosperitate, securitate şi democraţie/ Ciolacu: Am votat pentru stabilitate, echilibru şi echitate socială / Orban: Nu m-am votat pe mine - FOTO, VIDEO

News.ro acum 37 minute
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a afirmat că a votat pentru prosperitate, securitate şi democraţie şi a explicat că votul util merge către acel candidat ”care are onesitatea, decenţa şi pregătirea necesare să poată să gestioneze tot ceea ce ţine de

Klaus Iohannis a votat. La ieşirea de la secţia de votare a refuzat să facă declaraţii

Mediafax acum 19 minute
Preşedintele României, Klaus Iohannis, a refuzat să dea declaraţii la ieşirea de la secţia de votare. El a votat duminică în Bucureşti.

Ilie Bolojan a votat pentru un preşedinte responsabil

Mediafax acum o ora
Fostul primar al Oradiei şi actualul preşedinte al Consiliului Judeţean Bihor, Ilie Bolojan, şi-a exercitat dreptul la vot duminică dimineaţă. La ieşirea de la urne, acesta a transmis un mesaj concentrat pe viitorul european al ţării.

Nicuşor Dan: am votat pentru o direcţie occidentală a României

Mediafax acum 54 minute
Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, a votat atât pentru alegerile prezidenţiale, cât şi pentru referendumul local privind reorganizarea administrativă a Bucureştiului. La ieşirea de la urne, edilul a spus că 4-5% dintre bucureşteni refuză să ia buletin

Polițist de frontieră din Giurgiu, găsit împușcat în cap. Tânărul de 22 de ani a fost transportat de urgență la spital

Ziare.com acum 18 minute
Un polițist de frontieră din Giurgiu a fost găsit împușcat în cap, duminică, 24 noiembrie, în mașina sa. Acesta a fost transportat de urgență la spital. Tânărul în vârstă de 22 ani era planificat să efectueze paza la secția de votare nr. 121 din loc

Ciucă: am votat pentru prosperitate, securitate şi democraţie, am votat util

Mediafax acum 2 ore
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a votat duminică dimineaţă în cadrul alegerilor prezidenţiale. „Am votat pentru prosperitate securitate şi democraţie, am votat util”, a spus Ciucă la ieşirea de la urne.

Rusia a lansat un atac nocturn cu drone asupra Kievului, anunţă armata ucraineană

News.ro acum 27 minute
Forţele de apărare aeriană ale Ucrainei au distrus mai multe drone ruseşti care vizau Kievul într-un atac nocturn cu drone, a declarat duminică armata ucraineană, citată de Reuters. Nu au fost raportate imediat pagube sau răniţi în urma atacului, a

Vremea

București
acum

dum.

1°/6°
lun.

2°/7°
mar.

2°/7°
mie.

3°/5°
Iasi
acum

dum.

-1°/5°
lun.

-0°/6°
mar.

-1°/6°
mie.

1°/5°
Constanta
acum

dum.

2°/6°
lun.

4°/6°
mar.

3°/7°
mie.

5°/7°
Cluj-Napoca
acum

-3°
dum.

-5°/1°
lun.

1°/5°
mar.

1°/7°
mie.

3°/6°
Timisoara
acum

dum.

-1°/5°
lun.

3°/9°
mar.

2°/6°
mie.

2°/7°