Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Boc nu modifică şi cotele reduse de TVA de 9% şi 5%

Publicat in Curierul, sâmbătă 24 iulie 2010 ·

Cotele reduse de TVA de 9% şi, respectiv, 5% au scăpat de majorare, Executivul stabilind doar creşterea cu cinci puncte procentuale a cotei standard a taxei pe valoarea adăugată, de 19%. Astfel, premierul Emil Boc a anunţat vineri că Guvernul a aprobat normele la Codul Fiscal, stabilindu-se, astfel, ce servicii beneficiază de reducerea taxei pe valoarea adăugată. "Beneficiază de reducere de TVA biletele care se vând la intrarea în unele muzee, grădina botanică. Se aplică TVA de 9% la cei care fac livrări de manuale, ziare, cărţi, reviste, cei care livrează medicamente pentru uz uman şi veterinar. Tot o TVA de 9% se aplică şi la cazarea hotelieră", a precizat vineri şeful Executivului, în urma şedinţei de Guvern.

Emil Boc a mai spus că o TVA de 5% este menţinută în cazul locuinţelor sociale care au o suprafaţă de maximum 120 de metri pătraţi. "Se menţine TVA de 5% pentru clădirile destinate căminelor de bătrâni sau pensionari, dar şi la casele de copii şi centrelor de recuperare a copiilor cu handicap. Tot 5% se aplică şi pentru livrarea de clădiri construite de primării pentru locuinţe sociale", a mai menţionat premierul Emil Boc.

Aceste norme au fost puse la punct după ce de pe data de 1 iulie a intrat în vigoare majorarea TVA cu 5 %, iar de la 19% acesta a ajuns la 24%.

Cotele reduse de TVA de 9% şi, respectiv, 5% au scăpat de majorare, Executivul stabilind doar creşterea cu cinci puncte procentuale a cotei standard a taxei pe valoarea adăugată, de 19%. Astfel, premierul Emil Boc a anunţat vineri că Guvernul a aprobat normele la Codul Fiscal, stabilindu-se, astfel, ce servicii beneficiază de reducerea taxei pe valoarea adăugată. "Beneficiază de reducere de TVA biletele care se vând la intrarea în unele muzee, grădina botanică. Se aplică TVA de 9% la cei care fac livrări de manuale, ziare, cărţi, reviste, cei care livrează medicamente pe

Articolul in Curierul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Decizii în coaliţie - Primul tur al alegerilor prezidenţiale, în 23 martie

News.ro acum 30 minute
Primul tur al alegerilor prezidenţiale ar urma să aibă loc în 23 martie, conform acordului de principiu la care au ajuns sâmbătă liderii coaliţiei de guvernare. Surse din coaliţie a precizat că liderii PSD, PNL UDMR şi ai grupului minorităţilor naţi

USB-C devine oficial standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor în Uniunea Europeană

Ziua Constanta acum 34 minute
USB-C devine, în mod oficial, de sâmbătă, standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor la nivelul Uniunii Europene, potrivit unui anunț al Comisiei Europeane, pe Facebook. Astăzi este ziua cea mare. Spunem bun-venit încărcătorului USB! USB-C es

Un bărbat s-a stropit cu benzină și a vrut să-și dea foc, în fața Primăriei Suceava. Cum și-a justificat gestul șocant

Ziare.com acum 2 ore
Un bărbat de 47 de ani s-a stropit cu combustibil ameninţând că se sinucide. Incidentul a avut loc sâmbătă, 28 decembrie, în faţa Primăriei Suceava, unde bărbatul, aflat în stare de ebrietate, a ajuns cu un autoturism pe care se pare că l-a condus.

Un clujean a descoperit o insectă strivită în punga de făină, la supermarket: „Un ingredient trist adăugat automat”

Adevarul acum o ora
Un clujean a avut o surpriză neplăcută după ce a cumpărat făină dintr-un supermarket din Cluj, găsind o insectă strivită între pereții pungii. Incidentul, descris pe rețelele de socializare cu umor amar, a stârnit o serie de reacții din partea altor

Atenţie! Risc de avalanşă în afara pârtiilor amenajate, în Sinaia

Mediafax acum 5 ore
Conform sursei citate, condiţiile meteo din ultimele zile au creat plăci de vânt, astfel că se pot forma avalanşe în zonele situate în afara pârtiilor amenajate. Riscul este crescut pe crestele dinspre Valea Prahovei. Aici, există straturi de zăpadă

„Părintele fondator al AI” crede că tehnologia ar putea duce la dispariţia oamenilor în 30 de ani

Mediafax acum o ora
Profesorul Geoffrey Hinton, cunoscut ca „părintele fondator al AI”, avertizează că inteligenţa artificială ar putea duce la dispariţia umanităţii în următoarele trei decenii. El cere reglementări guvernamentale stricte, scrie The Telegraph.

Donald Trump solicită amânarea interzicerii TikTok în SUA pentru a căuta o soluție politică

Ziare.com acum 4 ore
Preșdintele ales Donald Trump a cerut Curții Supreme a SUA să amâne aplicarea unei legi care ar putea interzice populara aplicație TikTok sau ar forța vânzarea acesteia, invocând necesitatea unui timp suplimentar pentru a explora o „rezolvare politi

Ucraina vrea să deschidă mai bine de 150 de şcoli subterane până în toamna anului 2025

Mediafax acum 3 ore
Vineri, Nadiia Kuzmychova, viceministrul Educaţiei din Ucraina, a anunţat că ţara va deschide mai mult de 150 de şcoli subterane până în septembrie 2025. Ele sunt construite ca răspuns la atacurile aeriene ruseşti, care vizează în mod regulat infras

Tenis: Ana Bogdan şi Anca Todoni s-au calificat pe tabloul principal la Brisbane

News.ro acum 5 ore
Ana Bogdan, locul 114 WTA, şi Anca Todoni, numărul 118 mondial, s-au calificat, sâmbătă, pe tabloul principal la turneul de categorie WTA 500 de la Brisbane, cu premii totale de 1,5 milioane de dolari. Bogdan, favorită 6, a învins-o în ultimul tur a

Cseke Attila: Am aprobat finanţarea pentru finalizarea construcţiei creşelor noi

Mediafax acum 2 ore
„În calitatea sa de ministru al Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, Cseke Attila a semnat finanţarea necesară pentru finalizarea construcţiei a 22 de creşe noi, moderne şi prietenoase cu mediul, aprobate în mandatul său anterior, dar

Vremea

București
acum

sâm.

2°/4°
dum.

3°/7°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
Iasi
acum

sâm.

2°/3°
dum.

3°/7°
lun.

1°/6°
mar.

2°/8°
Constanta
acum

sâm.

2°/4°
dum.

2°/5°
lun.

2°/7°
mar.

3°/9°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

1°/4°
dum.

0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

-0°/5°
Timisoara
acum

sâm.

-0°/3°
dum.

-0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

0°/6°