Dacă doamna din titlu ar provoca suferinţe umanităţii, lumea ar fi un concert de urlete. Dar nu răzbate niciun scâncet.

Ce legătură poate fi între un pastor reformat, să-i zicem Tökés László, şi un politician afacerist, posesor al unui partid-pilot (asemănător peştilor-pilot ce întovărăşesc rechinii), să-i zicem Dan Voiculescu? În mod normal, niciuna. Primul, cu ochiul la cele sfinte, smerit, cucernic, cuvios, rupt de cele pământeşti - celălalt, preocupat exclusiv de ochiul dracului şi de verişoara acestuia, politica. Uneori, contrariile se ating, mai ales când le animă acelaşi dat: prostia. Atât şi nimic mai mult. Dacă în cazul ipocritului episcop nici bunul Dumnezeu n-a fost în stare să-i îndese gânduri creştineşti sub frunte, gestul Popularilor de a promova un fanatic pe post de vicepreşedinte european poate fi cântărit în kilograme de prostie. Sugerez Partidului Popular să mai caute secesionişti şi-n Franţa, Spania, Italia sau Anglia, apoi să le dea slujbuliţe de răspundere la cel mai înalt nivel, prin Parlamentul european. Să te ţii, atunci, vuiete, vaiete şi vuvuzele! O prostie mare cât casa europeană în vârful piramidei... În schimb, mă îngrijorează cu adevărat vivacitatea celui de-al doilea, care, ca un vajnic marinel, marinal sau mariner, crede că însuşi Dumnezeu i-a pus mâna-n cap. Şi cu asta am spus totul.

Sau aproape totul. Nu mă interesează, nici nu mă sperie secesionismul ecumenic. Înclin să cred că, pomenindu-se cu Aghiuţă în casă, autorităţile de la Bruxelles vor izbuti să-i facă vânt, foarte curând. Poate chiar cu un mic scandal sexual, cine ştie? Acţiunea lui Dan Voiculescu, însă, dincolo de entuziasmul tembel şi otrăvit, pune o problemă mai grea şi trage brazdă mai adâncă. Bazându-se pe un sondaj de opinie, domnia îşi întrezăreşte visul cu ochii. După ce a înghiţit căldări de umilinţe de la preşedite, simte, miroase, savurează o în