Reabilitarea mai multor drumuri judeţene sau a unor imobile este „în aer“, după ce autorităţile au constatat că devizul lucrărilor a crescut. Consiliul Judeţean şi zeci de primării doljene trebuie să facă rost de câteva milioane de lei pentru a compensa mărirea TVA pentru proiectele cu fonduri europene.
Autorităţile judeţene din Dolj au calculat că vor fi nevoite să scoată din buzunarul judeţului cu cinci milioane de lei mai mult, bani care reprezintă taxa pe valoarea adăugată aferentă proiectelor aflate în diferite stadii de execuţie.
„În condiţiile în care, dacă nu renunţăm - şi facem eforturi mari să nu renunţăm la niciun proiect de investiţii -, din economiile făcute, în loc să introducem aceşti bani în noi investiţii şi să facem un drum, o reabilitare nouă, va trebui sa plătim această diferenţă de TVA de aproape 50 de miliarde de lei vechi", a spus Dan Mogoş, vicepreşedintele Consiliului Judeţean.
Între proiectele mari pe care le implementează administraţia judeţeană se numără modernizarea a patru drumuri judeţene, a policlinicii Spitalului Judeţean Clinic de Urgenţă, reabilitarea Secţiei de Istorie-Arheologie de la Muzeul Olteniei, precum şi a Palatului Jean Mihail.
Potrivit conducerii executive a CJ Dolj, situaţia cea mai grea se înregistrează la primăriile care au proiecte în derulare şi au facturi de achitat cu TVA de sute de mii de euro.
Primarii solicită scutiri de taxe
De altfel, mai mulţi primari au solicitat deja sprijinul Consiliului Judeţean fiindcă nu îşi mai pot achita facturile pentru investiţiile făcute. Primarul comunei Pleniţa, Mihai Puiu Calafeteanu, este unul dintre edilii care nu-şi mai permit să plătească lucrările deja efectuate. A
cesta susţine că mărirea TVA-ului a blocat plăţile în administraţiile locale şi că o soluţie ar fi scutirea proiectelor de plata TVA, astfel încât primăriile să nu m