În celebra fabulă a lui Grigore Alexandrescu, "Câinele şi căţelul", dulăul "democrat" Samson îi replica lui Samurache - un biet căţelandru mult prea dispus să crea-dă că ega-litatea e realizabilă - "că nu iubesc mândria şi că urăsc pe lei/ că voi egalitate, dar nu pentru căţei." Cam aşa şi cu atât de trâmbiţata autonomie mai mult sau mai puţin locală: nu e pentru căţei. Nu doar că autonomia nu e valabilă pentru toţi şi nu are acelaşi înţeles pentru toţi, dar a devenit un instrument politic menit să asigure noilor "stăpâni ai pământului" să-şi împlinească "stăpânirea". Cum ar putea funcţiona autonomia locală alt-fel decât ca o oligarhie a şefilor locali şi a fidelelor lor clientele fără o minimă doză de democraţie locală? Iar într-un moment în care criza economică a dat naştere unor serioase îndoieli în privinţa mitului pieţei autoreglatoare, acordarea unei autonomii largi, fără niciun mijloc de echilibrare, "autorităţilor locale" va permite înstăpânirea "partidelor" locale pe termen nedefinit. Şi cetăţenii, câţi mai sunt, preocupaţi de supravieţuire, nu vor putea reacţiona.

Oricum, dacă autonomia locală va funcţiona cândva şi în interesul tuturor, nu va fi şi pentru maghiari. În orice caz, nu pentru maghiari ca etnici maghiari, ci doar pentru maghiari ca cetăţeni români. Doar că nici românii, nici maghiari nu operează în viaţa obişnuită cu conceptul naţiunii civice (toţi suntem cetăţeni egali ai aceleiaşi naţiuni), cu cel al naţiunii etnice (etnia este elementul constitutiv al naţiunii).

Reiterând vechea idee, "aceeaşi autonomie la Caracal şi la Miercurea Ciuc", preşedintele Traian Băsescu nu doar că răspundea indirect declaraţiilor, considerate de unii ca provocatoare, făcute cu două zile înainte de László Tőkés în acelaşi loc - la Universitatea de Vară de Băile Tuşnad - că "secuimea are nevoie de un model de tip catalan", ci se pronunţa în acelaşi timp