Traficul rutier dinspre mare înspre Bucureşti este deviat astăzi intenţionat de reprezentanţii Poliţiei Rutiere. Astfel, poliţiştii din trafic vor devia autoturismele care pelacă dinspre litoral pe toate cele trei drumuri care fac legătura dintre mare şi Bucureşti. Prin aceste acţiuni ei speră să evite crearea de ambuteiaje.
Poliţia rutieră a scos astăzi pe străzile României tot efectivul din dotare. Reprezentanţii IGPR se aşteaptă ca în această după-amiază drumurile naţionale şi autostrăzile spre Bucureşti să se aglomereze din nou.
160.000 de persoane au fost în acest weekend pe litoralul românesc. "Începând cu orele 16:00 preconizăm să avem cele mai mari valori de trafic. Le recomandăm celor de pe litoral să-şi planifice din timp deplasarea", a spus directorul Direcţiei Rutiere a Inspectoratului General al Poliţiei Române, Lucian Diniţă.
Pentru a evita formarea ambuteiajelor, poliţiştii vor devia traficul pe toate cele trei tronsoane de drumuri care fac posibilă plecarea dinspre litoral.
"Va fi deviat traficul de la Basarabi, cu acces către Cernavodă, pe un drum ocolitor prin localitatea Cochirleni. De asemenea avem în vedere închiderea accesului dinspre localitatea Nazarcea către Cernavodă în aşa fel încât traficul să fie orientat către drumul vechi Hârşova şi după aceea Feteşti, fluxurile urmând să intre pe Autostrada A2.",a explicat Lucian Diniţă.
Pe lângă echipajele de poliţie de la faţa locului, Lucian Diniţă a spus că mai au şi efective care vor supraveghea şi vor asigura buna circulaţie pe autostradă atât de la sol, cât şi dintr-un elicopter.
Directorul Direcţiei Rutiere a Inspectoratului General al Poliţiei Române speră ca vremea să nu fie favorabilă de plajă astăzi, astfel încât oamenii să plece mai devreme şi să se evite astfel aglomeraţiile foarte mari.
Sursa: realitate