Atacantul Daniel Niculae a fost titular în partida amicală pe care echipa sa, AS Monaco, a pierdut-o în deplasare, în faţa formaţiei Benfica Lisabona, cu scorul de 2-3.
Internaţionalul român a fost înlocuit cu sud-coreeanul Park, în minutul 72, însă a contribuit la ambele goluri marcate de francezi. Mai întâi printr-o pasă de gol către Sagbo, apoi printr-o acţiune la care a fost faultat în careu, iar AS Monaco a marcat din penalty.
Golurile au fost marcate de Airton '30, Aimar '50 şi Cardozo '62 pentru gazde, respectiv Sagbo '42 şi Mongongu '45 (p).
Într-un alt meci amical, Standard Liege - AJ Auxerre (1-2) atacantul Gheorghe Grozav a intrat, în echipa gazdă, în minutul 55, în locul lui Danilo. Marcatorii acestei partide au fost: Danilo '3, pentru Standard, Jelen '53 şi Hengbart '54, pentru oaspeţi.