Mesajul a fost trimis. Multumesc!

România 2020 - leagănul ecosistemului antreprenorial

Publicat in Ziua de Cluj, luni 26 iulie 2010 ·

Suntem, la 20 ani după prima revoluţie antreprenorială română, membrii unei Europe destul de confuze şi dezbinate de protejarea unor interese naţionale în dauna celor comunitare şi în plină recesiune mondială.

La “ceas aniversar”, mulţi dintre cei care visează la o Românie puternică şi mândră, care într-un mod sau altul se simt responsabili de viitor, se uită la reactivarea suflului antreprenorial în români şi la modalităţile prin care statul şi societatea pot să creeze ecosistemul necesar în care să prindă sămânţă o nouă generaţie de antreprenori. Există câţiva indicatori care pot să fie utilizaţi pentru a identifica şi măsura capacitatea instituţională de a asigura cadrul şi elementele necesare noului val de capitalism antreprenorial: - Guvernul: să ştie să conceapă o legislaţie care în primul rând să înlăture bariere artificiale din calea antreprenorialismului (legi oneroase pro-insolvenţă sau pro-faliment, portiţe de nerespectare a condiţiilor contractuale); să creeze instituţii eficiente care să servească antreprenorialismul (institute de cercetare, parteneriate public-privat, consultante de simplificare a distribuirii fondurilor comunitare pentru proiecte antreprenoriale); să adopte modelele antreprenoriale de succes care au asigurat progesul unor ţări comparabile; să evalueze replicarea condiţiilor care au stat la baza primei revoluţii antreprenoriale. - Liderii publici şi politici, de la nivel central sau regional: să fie avocaţii antreprenorilor şi antreprenorialismului; să aibă uşile deschise pentru antreprenori şi pentru cei care promovează antreprenorialismul. - Cultura economică: să respecte antreprenorialismul ca pe o ocupaţie nobilă; să tolereze greşelile şi eşecul onest, asumarea riscului, gândirea contrară. - Sursele de capital: să asigure capital bancar sau comunitar de pornire, de dezvoltare sau de exit; să adauge valoare non-monetară, cum ar

Articolul in Ziua de Cluj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicușor Dan, primele declarații despre numirea făcută la CCR. De ce l-a ales pe Dacian Cosmin Dragoș

HotNews acum 10 ore
Președintele Nicușor Dan a declarat, marți, că prin decizia de a-l nominaliza pe Dacian Cosmin Dragoș în funcția de judecător al Curții Constituționale a României (CCR) a dorit să își reafirme „angajamentul față de buna funcționare a autorităților p

Premierul Ilie Bolojan, discuții cu omogul său ucrainean Denys Shmyhal

Mediafax acum 4 ore
Premierul Ilie Bolojan a avut marți seara discuții cu omologul său ucrainea Denys Shmyhal despre război și despre efectele regionale ale acestuia, dar și despre drepturile minorității române din Ucraina. Potrivit unui comunicat al Guvernului, cei do

Bolojan, replică pentru PSD, după ameninţările cu ieşirea de la guvernare: „E ușor să stai pe margine”

Adevarul acum 4 ore
În timp ce PSD sugerează că ar putea părăsi guvernarea, premierul Ilie Bolojan evită disputele publice și le amintește că „este foarte ușor să stai pe margine și să spui cum ar trebui făcut”.

Trump îl acuză pe Putin că vorbește „prostii” și ia în calcul noi sancțiuni. „Nu tratează cum trebuie ființele umane”

HotNews acum 5 ore
Președintele american Donald Trump l-a acuzat marți pe omologul său rus, Vladimir Putin, că vorbește „prostii” despre Ucraina, spunând că SUA va trimite Kievului mai multe arme ca să se apere, relatează AFP. Declarația liderului american a reflectat

Marius Tucă Show începe miercuri, 9 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Gandul acum 5 ore
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog și geopolitician. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Cine este Dragoș Hotea, consilierul pe probleme externe al premierului Ilie Bolojan

HotNews acum 8 ore
Dragoș Hotea are o experiență de peste 18 ani în domeniul politicii externe și al promovării drepturilor omului, a scris Guvernul în comunicatul prin care a anunțat, marți, că diplomatul va prelua responsabilitățile de consilier al prim-ministrului

Bolojan: În Justiţie, vârsta medie de pensionare este 48 de ani, pensia medie 5.000 de euro

BusinessMagazin acum 6 ore
Aceste lucruri nu mai pot continua pentru că sunt anormale şi le vom corecta, susţine premierul Ilie Bolojan, care spune că vârsta medie de pensionare în Justiţie este 48 de ani, iar pensia medie de 5.000 de euro.

Bolojan: Toate companiile de stat vor fi auditate. Cele care se vede cât se poate de clar din analize economice că au pierdere de ani de zile, trebuie pur şi simplu închise sau date în administrare privată

News.ro acum 5 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat, marţi seară, că toate companiile mari ale statului vor fi auditate, iar cele care au pierderi de ani de zile vor trebui închise sau date în administrare privată, pentru a nu mai rămâne pradă oamenilor care şi-au bă

Ridicări auto - 9 iulie 2025

Buna ziua Brasov acum 13 minute
Prin prezenta, Primăria Municipiului Braşov aduce la cunoştinţă publică, faptul că vehiculele cu următoarele caracteristici: - Auto Nr. FN, Marca BMW, Culoare roşu, Proprietar necunoscut, locul unde a fost găsită str. Dimitrie Cantemir nr. 3 -9; - A

VIDEO. Un bărbat a murit, după ce a fost „aspirat” de motorul unui avion, în Italia

Ziua Constanta acum 12 ore
Un incident tragic a avut loc pe un aeroport internațional din Italia. Este vorba despre un bărbat a intrat pe pistă și a murit, fiind tras de motorul unui avion din aeroportul Milano Bergamo, potrivit corriere.it. Se pare că persoana a dat buzna în

Vremea

București
acum

26°
mie.

16°/33°
joi

14°/28°
vin.

16°/29°
sâm.

18°/32°
Iasi
acum

26°
mie.

17°/31°
joi

15°/22°
vin.

13°/26°
sâm.

14°/29°
Constanta
acum

21°
mie.

21°/30°
joi

16°/28°
vin.

18°/24°
sâm.

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

18°
mie.

13°/23°
joi

13°/18°
vin.

13°/20°
sâm.

11°/24°
Timisoara
acum

19°
mie.

11°/19°
joi

14°/26°
vin.

13°/25°
sâm.

13°/30°