Mesajul a fost trimis. Multumesc!

FOTOGALERIE Pasajul Lipscani, capitonat pe jumătate de ochii lumii

Publicat in Adevarul, duminică 25 iulie 2010 ·

Pasajul pietonal de lângă magazinul Cocor a fost renovat doar la un capăt, şi pe jumătate, pentru evenimentul prilejuit de mutarea statuii Lupoaica din Piaţa Romană în Piaţa Roma.

FOTOGALERIE

Pasajul care face legătura între strada Lipscani şi Piaţa Sfântul Gheorghe nu este singurul aflat într-o stare deplorabilă. Soarta lui este împărtăşită şi de Pasajul Englez, Pasajul Macca şi Villacrosse.

Găurile din tavan, chioşcurile improvizate şi „celebrul“ magazin cu invitaţii de nuntă însoţesc trecătorul prin coridorul din pasaj. „E vechi şi de demult, au dat şi ei cu puţină vopsea. Când eram tânăr toată lumea traversa pe aici, să meargă de la Cocor la magazinul Bucureşti, desfiinţat acum“, povesteşte Nicolae Horbocea, în vârstă de 74 de ani. „Ce au făcut ei nu se numeşte renovare. Au pus nişte plăci peste pereţii scorojiţi ca să acopere mizeria“, spune Ionuţ, proprietarul unui magazin din pasaj.

Pereţi căptuşiţi doar la un capăt

În urmă cu aproape două luni, autorităţile păreau să înceapă renovarea pasajului. Acum, totul a fost abandonat. La inaugurarea monumentului Lupoaica, la începutul lunii iunie, primarul Romei, Giovanni Alemanno, a fost invitatul de gală al edilului bucureştean Sorin Oprescu. Pentru a ascunde dezastrul de la intrarea în pasajul pietonal care leagă Lipscaniul de Piaţa Sfântul Gheorghe, autorităţile au „reparat“ pereţii doar la capătul dinspre Piaţa Roma, de ochii lumii. Pe lângă zidurile „îmbrăcate“ superficial au fost amplasate şi bare de aluminiu pentru a delimita sensurile de mers.

„E bine că au început să facă ceva, dar nu trebuie să renunţe. Bine că avem de ce să ne ţinem când urcăm, dar treptele sunt deteriorate şi bătrânii îşi pot rupe picioarele. Probabil de asta s-au gândit să pună bare“, spune Costel, un trecător. De cealaltă parte a pasajului, la cele două ieşiri, balustradele sunt de lemn, ros

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sorin Grindeanu, despre impozitarea progresivă: „Tot acolo se va ajunge”. Argumentele liderului PSD

HotNews acum 5 ore
Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, la România TV, că, în cele din urmă, România va ajunge să adopte impozitul progresiv în locul cotei unice de impozitare. „Tot acolo se va ajunge”, spune Grindeanu, amintind că „toate statele

Donald Trump a dat Rusiei un termen de 50 de zile pentru a pune capăt războiului în Ucraina

Ziua Constanta acum 7 ore
Președintele SUA, Donald Trump, care a declarat din nou luni că este 'dezamăgit' de omologul său rus Vladimir Putin, a dat Rusiei un termen de 50 de zile pentru a pune capăt războiului în Ucraina sub amenințarea unor sancțiuni severe și a anunțat ap

Emisiunile zilei marţi, 15 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 4 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Poliția oferă recompensă pentru informații care duc la prinderea lui Emil Gânj, suspectul în cazul crimei din Miheșu de Câmpie

HotNews acum 10 ore
Poliţia oferă o recompensă de 5.000 de euro pentru prinderea fugarului Emil Gânj, suspectat de uciderea unei femei în localitatea mureşeană Miheşu de Câmpie, au confirmat, luni, pentru Agerpres, surse apropiate anchetei. Potrivit acestora, persoana

Condamnare la 28 de ani de închisoare pentru femeia care și-a ucis în bătaie fetița de 9 ani. Pedepse severe au primit și alți membri ai familiei

HotNews acum 11 ore
Femeia din Galaţi care şi-a bătut fiica în vârstă de 9 ani, minora decedând din cauza loviturilor, la începutul anului trecut, a fost condamnată, luni, la peste 28 de ani de închisoare, în acelaşi dosar primind pedepse cu executare şi unchiul şi măt

Marius Tucă Show începe marți, 15 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Adrian Severin

Gandul acum 7 ore
Marius Tucă Show începe marți, 15 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Adrian Severin, fost ministru al Afacerilor Externe. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți aproape!”…

Președintele Nicușor Dan și-a publicat declarația de avere! (DOCUMENT)

Ziua Constanta acum 9 ore
Președintele României, Nicușor Dan, a publicat astăzi, pe site-ul Administrației Prezidențiale, declarația sa de avere. Așa cum am promis, am publicat astăzi pe site-ul Administrației Prezidențiale declarația mea de avere, cu convingerea fermă că as

AUR amenință cu noi moţiuni de cenzură după următorul pachet de măsuri de austeritate. „Vom contesta la CCR. Vom interpela. Vom merge până la capăt”

Adevarul acum 7 ore
Alianța pentru Unirea Românilor amenință, luni seara, că va contesta Legea austerităţii la Curtea Constituţională şi că va depune noi moţiuni de cenzură, „după următorul pachet de măsuri de austeritate și de câte ori va fi nevoie”.

SuperLiga: Remiză cu goluri între FC Botoșani și Farul Constanța

HotNews acum 7 ore
FC Botoșani și Farul Constanța au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat luni în prima etapă din SuperLiga. FC Botoșani – Farul Constanța 1-1 Gazdele au deschis scorul în minutul 61, când Mitrov a pasat pe culoar, Mailat a trecut de un adv

Vicepremierul Tanczos Barna: Se putea şi fără majorarea TVA, dar trebuia luată o măsură cu impact bugetar similar. Mai devreme sau mai târziu, vom ajunge la impozitare progresivă

News.ro acum 6 ore
Vicepremierul Tanczos Barna susţine că s-ar fi putut evita majorarea TVA la 21 la sută, dacă Guvernul ar fi luat o altă măsură cu un impact bugetar similar, el dând ca exemplu impozitarea progresivă.

Vremea

București
acum

23°
mar.

22°/36°
mie.

23°/36°
joi

20°/32°
vin.

17°/32°
Iasi
acum

18°
mar.

18°/32°
mie.

18°/29°
joi

16°/25°
vin.

14°/26°
Constanta
acum

21°
mar.

21°/31°
mie.

23°/29°
joi

20°/26°
vin.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

16°
mar.

16°/27°
mie.

17°/24°
joi

14°/23°
vin.

13°/23°
Timisoara
acum

21°
mar.

21°/33°
mie.

19°/29°
joi

16°/25°
vin.

14°/29°