După mai multe ştiri vehiculate în mass-media, transferul atacantului ex-dinamovist Ionel Dănciulescu la FC Municipal era aproape perfectat. Alarma s-a dovedit însă una parţial falsă. „Danciu-gol” a devenit liber de contract la Hercules Alicante, după ce spaniolii au reuşit promovarea în Primera Division şi nu i-au prelungit contractul românului. Primind mai multe oferte din ţară, chiar dacă inima sa bate pentru Dinamo, Dănciulescu a ales într-o primă fază FCM Târgu-Mureş. Rămâne ca negocierile să continue în seara acestei zile, după debutul posibilei sale formaţii.
„Este adevărat că am avut o propunere din partea celor de la Târgu-Mureş. Mă interesesează, dar nu putem afirma că am semnat un contract. Acest lucru se va hotărî în această seară, când vom continua negocierile. Ţinând cont că nu am nici eu pretenţii exagerate, şansele sunt mari să putem ajunge la o înţelegere. Despre valoarea contractului nu putem discuta, se ştie faptul că sumele sunt confidenţiele, chiar dacă în presă sunt vehiculate tot felul de sume”, a declarat pentru cotidianul Zi de zi ieri după amiază Ionel Dănciulescu.
Atacantul făcea parte din deja celebrul cuplu dinamovist N&D, împreună cu Claudiu Niculescu. Acesta se poate muta în Ardeal (Niculescu a semnat deja cu U Cluj). El va viziona partida eventualilor coechipieri doar pe primul ecran, după care va negocia transferul său la formaţia de pe Mureş. „Singura problemă depinde doar de mine, trebuie ca eu să accept oferta. Nu pot lua o decizie de la o zi la alta”, a completat fostul golgheter al primei ligi. Suporterii pot avea un cuvânt în acest sens. Dănciulescu vrea să simtă şi atmosfera de pe stadionul mureşean, acolo unde înscria golul egalizator în toamna lui 2008, în Cupa României. Atunci, Mircea Rednic a trebuit să introducă „artileria grea” pentru a elimina mica formaţie a FCM-ului. I se va alătura şi Dănciules