Un desert savuros care a stârnit pasiuni la Curtea Otomană, un ingredient care a şters frontierele şi a ajuns cunoscut în întreaga lume. Lokum sau… rahat turcesc.

În Imperiul Otoman, sultanul era înconjurat de o armată de bucătari, unii dintre ei aduşi din cele mai îndepărtate colţuri ale imperiului doar pentru a crea la orice oră din zi şi din noapte un spectacol culinar demn de stăpânul lumii. Tehnica lor era desăvârşită, iar creativitatea era cea care le asigura un loc atât de râvnit la curte. Deoarece sultanul trebuia în permanenţă ademenit cu noi arome, cu noi preparate, care trebuia să ascundă în spate şi o poveste, în secolul al XV-lea, la curtea otomană şi-a făcut intrarea un desert neobişnuit, numit la începuturi "kum". Deşi avea la bază făină de grâu şi miere, structura gelatinoasă şi claritatea de cristal au făcut ca acest desert să fie foarte apreciat mai ales atunci când era servit alături de o cafea tare şi amară.

Peste timp, Haci Bekir, unul dintre maeştrii cofetari otomani, a reinventat reţeta de kum, transformând-o în lokum, desert care a trecut cu mult graniţele imperiului, ajungând chiar şi pe plaiurile mioritice sub denumirea de rahat turcesc, un ingredient nelipsit în prepararea tradiţionalilor cozonaci, spre exemplu. Ei bine, Haci Bekir a înlocuit mierea cu zahărul, adăugând amidon, apă de trandafiri (un ingredient foarte des folosit în bucătăria otomană) pentru a lega şi mai bine compoziţia. În uriaşa bucătărie a palatului, înţesată de ucenici, se prepara zilnic lokum "personalizat" cu migdale, fistic sau nuci tocate, scorţişoară şi mentă. Toate ingredientele se lăsau să se topească împreună, deasupra focului, până când aromele şi gusturile se combinau într-un desert ispititor.

După ce se întărea, lokum era tăiat în cubuleţe, trecute prin zahăr pisat foarte mărunt pentru a putea fi servit cu uşurinţă. De