Organizaţia Mondială a Comerţului (OMC) şi-a revizuit în sus estimările privind evoluţia comerţului internaţional în 2010, anticipând o creştere de 10% a acestuia, deşi directorul general al organizaţiei, Pascal Lamy, consideră că şi acest nivel de creştere s-ar putea dovedi prea scăzut, transmite AFP, potrivit Agerpres.
"Previziunile noastre privind comerţul internaţional anul acesta se referă la o creştere a volumului de peste 10%, după scăderea de 12 pe care am înregistrat-o în 2009", a declarat Pascal Lamy, la Shanghai World Expo.
Într-un alt discurs, la Institutul de Comerţ Extern din Shanghai, directorul general al OMC a declarat că, după scăderea dramatică din ultimul an, "reluarea creşterii comerţului are loc rapid, datorită măsurilor luate pentru a întreţine dinamismul economic al Chinei şi al altor state".
"Doar dacă nu va exista un impact negativ neanticipat în a doua jumătate a lui 2010, această estimare (de 10%) s-ar putea dovedi chiar că este prea scăzută", a adăugat el.
În ultimele sale estimări din luna martie, OMC anticipa o creştere de 9,5% a comerţului în 2010.
F.A. Organizaţia Mondială a Comerţului (OMC) şi-a revizuit în sus estimările privind evoluţia comerţului internaţional în 2010, anticipând o creştere de 10% a acestuia, deşi directorul general al organizaţiei, Pascal Lamy, consideră că şi acest nivel de creştere s-ar putea dovedi prea scăzut, transmite AFP, potrivit Agerpres.
"Previziunile noastre privind comerţul internaţional anul acesta se referă la o creştere a volumului de peste 10%, după scăderea de 12 pe care am înregistrat-o în 2009", a declarat Pascal Lamy, la Shanghai World Expo.
Într-un alt discurs, la Institutul de Comerţ Extern din Shanghai, directorul general al OMC a declarat că, după scăderea dramatică din ultimul an, "reluarea creşterii comerţului are loc rapid, datorită măsurilor l