Atleta refuză să se pensioneze. Merge a şasea oară la Europene. Pe o alee, din zare, se vede cum flutură cineva înainte şi înapoi un băţ colorat în galben. E o suliţă. Cu paşii număraţi, îmbrăcată în echipament de competiţie, năluca se apropie transformându-se într-o figură uşor de recunoscut. Felicia Ţilea merge la antrenament. Sursa: VLAD STĂNESCU
De peste 30 de ani face acelaşi lucru - se antrenează să devină cea mai bună suliţaşă din lume. Peste câteva zile va bifa a şasea participare la Campionatele Europene de Atletism şi poate n-ar fi nimic dacă n-ar avea 43 de ani bătuţi pe muchie. Acum doi ani, stabilise alt record: cea mai în vârstă finalistă la suliţă în finala Jocurilor Olimpice.
În timp ce alte femei se pregătesc la vârsta aceasta să devină bunici şi încep să se plângă de reumatism, Felicia merge mai departe. Deşi proba include un moment de explozie şi solicită muşchii la maximum, în toată cariera de peste 30 de ani nu a făcut nicio operaţie. E practic un miracol medical.
Braţul rapid s-a văzut la aruncat pietre
"A venit un tip la mine şi mi-a zis că suntem de aceeaşi vârstă. L-am întrebat la ce sport e şi mi-a zis «nu, eu sunt antrenor, vreau să te dau ca exemplu sportivului meu»", îşi aminteşte zâmbind atleta Ţilea de la cea mai recentă Olimpiadă la care a participat. Secretul? "Multă odihnă şi încăpăţânare", explică suliţaşa Ţilea în câteva cuvinte.
La sfârşitul anilor ’70, când avea doar 12 ani, a fost remarcată la şcoală de un profesor care căuta talente pentru atletismul din Bistriţa. "Îmi amintesc că eram la ţară, mama mulgea vaca şi i-am zis: «Mamă, eu simt că am să plec la oraş». Aşa a fost, de la şcoală am fost selectată la o preselecţie. La început am câştigat la probele de aruncat mingea de oină. Apoi a venit o propunere să fac atletism. Habar n-aveam eu ce înseamnă asta. Am alergat, nu
