Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bomba cu ceas a emigrării

Publicat in Adevarul, duminică 25 iulie 2010 ·

Vinerea trecută stăteam la coadă într-o bancă din cartierul Drumul Taberei să-mi plătesc facturile.

În faţa mea, doi tineri, până în 30 de ani, îmbrăcaţi la costum, discutau aprins: „M-am săturat de bătaia de joc din ţara asta. Îmi depun actele pentru Canada şi plec", spunea unul dintre ei. Celălalt, care tocmai se întorsese din Anglia, de la studii, îl completează: „Eu mi-am găsit un job şi o să mă întorc la Londra".

În ultima vreme, perspectiva emigrării revine tot mai acut în prezentul cotidian. Nu-i o noutate, aţi putea spune: România s-a mai confruntat cu un val de emigrări, cel al „căpşunarilor", iar economia a profitat din plin de pe urma banilor pe care aceştia îi trimiteau acasă. De data aceasta, lucrurile stau total diferit. Spre deosebire de persoanele care au plecat temporar, în urmă cu patru-cinci ani, la muncă în Spania şi Italia, cei care vor să părăsească acum ţara (definitiv) sunt tineri cu studii superioare (medici, ingineri, arhitecţi, economişti, specialişti în comunicare şi marketing), care simt că se ratează profesional într-o ţară ale cărei perspective sunt din ce în ce mai sumbre. Şi poate cel mai important argument pentru a emigra este lipsa unor proiecţii încurajatoare în ceea ce priveşte viitorul copiilor pe care aceştia îi au sau intenţionează să îi aibă.

Şi nici nu-i de mirare dacă ne gândim la cum arată sistemul de învăţământ şi cel de sănătate. Iar orizontul este tot mai cenuşiu. Spun asta pentru că, în ultimul an, aproape 7.000 de medici au semnat precontracte cu firme de recrutare pentru a lucra în străinătate. Pe de altă parte, absolvenţii de liceu care se înscriu la Medicină afirmă răspicat că după terminarea facultăţii vor pleca din ţară.

Este evident că bomba emigrării a fost amorsată. Explozia acesteia va duce, în timp, la pierderea unei părţi semnificative dintr-o generaţie de oameni tineri, instruiţ

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Oficial de la DNA despre perchezițiile din dosarul șefului ANPC, Cristian Popescu Piedone

Ziua Constanta acum 10 minute
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției, efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni asimilate infracțiunilor de corupție, de către funcționari p

Oasis transmite fanilor că sunt în siguranţă la concertele trupei: „Nu ne interesează pe noi cu cine vă iubiţi”

G4Media acum 24 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Oasis le-a transmis fanilor care asistă la concerte că nu este nevoie să îşi ascundă dragostea la show-urile trupei, informează people.com, preluat de News.ro. Urmărește cele mai noi producții video

Sesizarea AUR privind Legea „austerității”, pe masa judecătorilor de la CCR

HotNews acum o ora
Curtea Constituțională a României discută, marți, sesizarea AUR în legătură cu Legea „austerității”, adoptată prin angajarea răspunderii Executivului. AUR susține că „este o lege toxică, profund nedreaptă și profund neconstituțională, care reprezint

Taxă nouă pentru românii care vor să viziteze SUA / 250 de dolari pentru „taxa de integritate a vizei”

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Statele Unite vor impune vizitatorilor străini să plătească o nouă „taxă de integritate a vizei” de cel puţin 250 de dolari, care se va adăuga la costurile existente pentru solicitarea vizei, conform

Cod roșu de caniculă în mai multe județe din țară. Cum va fi vremea în București | HARTA

Adevarul acum 2 ore
Meteorologii au emis un cod roșu de caniculă pentru mai multe județe din țară, unde temperaturile vor ajunge la 40-41 de grade, iar nopțile vor fi tropicale.

Kraft Heinz ia în calcul desfacerea fuziunii lor din 2015, pentru a relansa brandurile vechi / Americanii au redus cheltuielile pentru alimente procesate, în contextul campaniilor de sănătate precum mişcarea ”Make America Healthy Again”

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Gigantul alimentar Kraft Heinz analizează posibilitatea separării unei mari părţi din portofoliul său de produse de supermarket, într-un efort riscant de a revigora brandurile tradiţionale precum brâ

Trei federaţii sindicale organizează marţi un miting de protest în Piaţa Victoriei

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Federaţia Sindicatelor din Silvicultură SILVA, împreună cu Federaţia Sindicatelor Transportatorilor Feroviari din România şi Federaţia Naţională a Muncii, membre ale Confederaţiei Sindicale Naţionale

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum 10 ore
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Horoscop pentru marți, 22 iulie 2025. Se anunță o zi interesantă la capitolul financiar pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum 54 minute
Berbec Dialogurile cu cei apropiati și iti vor aduce vesti interesante. Influențele astrale te indeamnă sa faci curatenie in randul apropiatilor si chiar al rudelor. Este bine sa te debarasezi de unele persoane pentru a face loc altora noi si benefi

Administraţia Trump a publicat dosarele FBI referitoare la Martin Luther King, în ciuda opoziţiei familiei sale

News.ro acum 6 ore
Administraţia Trump a publicat documentele referitoare la supravegherea de către FBI a lui Martin Luther King Jr., în ciuda opoziţiei familiei laureatului Nobel pentru pace şi a grupului pentru drepturile civile pe care acesta l-a condus până la asa

Vremea

București
acum

25°
mar.

22°/40°
mie.

24°/37°
joi

21°/39°
vin.

23°/41°
Iasi
acum

24°
mar.

21°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/36°
vin.

20°/38°
Constanta
acum

29°
mar.

22°/35°
mie.

23°/27°
joi

24°/28°
vin.

22°/29°
Cluj-Napoca
acum

26°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

23°
mar.

21°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°
vin.

22°/39°