Vinerea trecută stăteam la coadă într-o bancă din cartierul Drumul Taberei să-mi plătesc facturile.
În faţa mea, doi tineri, până în 30 de ani, îmbrăcaţi la costum, discutau aprins: „M-am săturat de bătaia de joc din ţara asta. Îmi depun actele pentru Canada şi plec", spunea unul dintre ei. Celălalt, care tocmai se întorsese din Anglia, de la studii, îl completează: „Eu mi-am găsit un job şi o să mă întorc la Londra".
În ultima vreme, perspectiva emigrării revine tot mai acut în prezentul cotidian. Nu-i o noutate, aţi putea spune: România s-a mai confruntat cu un val de emigrări, cel al „căpşunarilor", iar economia a profitat din plin de pe urma banilor pe care aceştia îi trimiteau acasă. De data aceasta, lucrurile stau total diferit. Spre deosebire de persoanele care au plecat temporar, în urmă cu patru-cinci ani, la muncă în Spania şi Italia, cei care vor să părăsească acum ţara (definitiv) sunt tineri cu studii superioare (medici, ingineri, arhitecţi, economişti, specialişti în comunicare şi marketing), care simt că se ratează profesional într-o ţară ale cărei perspective sunt din ce în ce mai sumbre. Şi poate cel mai important argument pentru a emigra este lipsa unor proiecţii încurajatoare în ceea ce priveşte viitorul copiilor pe care aceştia îi au sau intenţionează să îi aibă.
Şi nici nu-i de mirare dacă ne gândim la cum arată sistemul de învăţământ şi cel de sănătate. Iar orizontul este tot mai cenuşiu. Spun asta pentru că, în ultimul an, aproape 7.000 de medici au semnat precontracte cu firme de recrutare pentru a lucra în străinătate. Pe de altă parte, absolvenţii de liceu care se înscriu la Medicină afirmă răspicat că după terminarea facultăţii vor pleca din ţară.
Este evident că bomba emigrării a fost amorsată. Explozia acesteia va duce, în timp, la pierderea unei părţi semnificative dintr-o generaţie de oameni tineri, instruiţ
