Fostul arbitru internaţional Ion Crăciunescu (59 de ani) dezvăluie că, pentru Gică Hagi, considerat cel mai mare fotbalist român din toate timpurile, priorităţile sunt, de ani buni, familia şi fotbalul.
Intrat de curând în iureşul preluării clubului Chindia din Târgovişte, Ion Crăciunescu a simţit pe pielea lui ce înseamnă investiţiile în fotbal. De aceea, fostul arbitru internaţional spune că Gică Hagi a folosit o sumă enormă pentru a ridica Academia de Fotbal de la Constanţa. Mai mult, Crăciunescu crede că “Regele” nu se uită la bani, atunci când vine vorba de fotbal, mai ales că sportul-rege, alături de familie, reprezintă a doua religie pentru fostul internaţional.
A băgat 10 milioane de euro în sport
“Pentru Gică Hagi, nu există decât fotbalul şi familia. Cu menţiunea că ultima e mult deasupra celei dintâi. Eu am stat de vorbă cu el despre academia sa de fotbal, un proiect salutar, dar încă nerentabil din punct de vedere financiar. Gică a investit peste 10 milioane de euro şi va mai trece mult timp până va vinde un jucător cu 200.000 de euro. În acest moment, cheltuieşte cam 400.000 de euro pe lună cu Viitorul Constanţa, dar ceea ce pentru alţii ar însemna drumul spre ruină, pentru Gică e un lucru normal. Se simte bogat dacă are lângă el familia şi fotbalul. Asta este viaţa lui. Aşa e el, vrea să dea înapoi fotbalului din ceea ce a câştigat de-a lungul timpului. Sufletul său mare îl face pe Hagi să fie ceea ce este!”, ne-a povestit Ion Crăciunescu.
Îl laudă pe Giovani Becali
Vorbind despre Giovani Becali (foto), un alt personaj celebru din fotbalul românesc, Ion Crăciunescu ne-a declarat: “E cel mai bun agent de jucători din lume. E născut pentru a vinde jucători, e un foarte bun negociator. Nu poţi să înveţi ce ştie el numai de pe internet sau din cărţi, trebuie să ai un talent nativ”.