Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Polițiștii au început o anchetă în cazul bătrânului bătut de nepot în spital

Publicat in Adevarul, luni 26 iulie 2010 ·

Un pacient cu handicap a fost chinuit de către însoţitor chiar în spitalul de recuperare. Abuzurile au ieşit la iveală după ce colegul de cameră de la spitalul de recuperare din Băile Felix l-a filmat pe agresor. Polițiștii bihoreni au început o anchetă, pentru a stabili starea de fapt, în paralel cu Direcția de Sănătate Publică Bihor.

Octavian Hogea, un bărbat în vârstă de 71 de ani, internat la Spitalul Clinic de Recuperare Medicală Felix, a fost bătut şi batjocorit chiar de către persoana care ar fi trebuit să aibă grijă de el, însoţitorul care se prezentase ca fiind nepotul bătrânului. Alina Dinu, purtător de cuvânt la Inspectoratul de Poliție al Județului (IPJ) Bihor, a declarat că s-a declanșat o anchetă în acest caz, pentru a stabili cu exactitate starea de fapt. Nepotul lui Octavian Hogea ar putea fi acuzat de vătămare corporală sau chiar tentativă de omor. Ancheta poliției a fost începută la sesizarea presei și nu a familiei sau a conducerii spitalului.

Agresiuni filmate

„Tacă-ţi gura! Vai de tine! Eşti terminat”, sunt câteva dintre cuvintele care însoţeau palmele încasate de către Octavian Hogea. În loc să îl îngrijească, însoţitorul îl lovea şi îl umilea pe bătrânul care, din 1986, suferise accidente cerebrale multiple, potrivit informaţiilor primite de la Mariana Cevei, directorul Spitalului de Recuperare Medicală Băile Felix. „Pacientul are handicap sever, nu poate vorbi şi nu se poate mişca”, a spus Mariana Cevei, care a aflat cu mirare despre abuzurile la care a fost supus bătrânul.

„Nimeni nu ne-a semnalat ceva. Deşi are vânătăi, la un asemenea pacient nu se poate aprecia dacă a fost sau nu lovit, fiindcă se învineţeşte şi dacă îl întorci doar de pe o parte pe alta. În plus, are şi o medicaţie care poate să dea echimoze”, a explicat în această dimineaţă Mariana Cevei. Potrivit acesteia, bătrânul a fost externat a

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit Gabriel Cotabiță. Cântărețul avea 69 de ani

Libertatea acum 9 ore
Gabriel Cotabiță a murit sâmbătă, la vârsta de 69 de ani, a anunțat dirijorul Ionel Tudor, pe pagina de Facebook.

Superliga: CFR Cluj – Rapid 1-1. Marius Şumudică: meritam să câştigăm

Libertatea acum o ora
Echipa CFR Cluj a încheiat la egalitate sâmbătă seara, pe teren propriu, scor 1-1, cu gruparea bucureşteană Rapid, în etapa a 17-a din Superligă.

România și Bulgaria vor intra în Spațiul Schengen, dar controalele la frontierele terestre vor rămâne active. Țeapă?

NapocaNews acum 3 ore
Bulgaria și România urmează să intre în Spațiul Schengen, însă controalele la frontierele lor terestre vor rămâne în vigoare timp de cel puțin șase luni după aderarea lor, scrie Novinite. Acest acord a fost finalizat vineri la Budapesta, unde minișt

AUR anunță că depune plângere penală împotriva șefei diplomației române, acuzând „nereguli” la secțiile de votare din diaspora

HotNews acum 4 ore
Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a anunțat sâmbătă că va depune plângere penală împotriva ministrului de Externe, Luminiţa Odobescu, pentru „neregulile constatate în secţiile de votare din diaspora”. Partidul condus de George Simion acuză, într

AEP: Secţiile de votare din ţară, organizate pentru alegerea Preşedintelui României, se deschid duminică, la ora 7.00

News.ro acum o ora
Secţiile de votare din ţară pentru alegerea Preşedintelui României se deschid duminică, începând cu ora 7:00. Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) le reaminteşte candidaţilor că trebuie să respecte prevederile legale în vigoare şi să nu continue

Alegeri prezidenţiale. Peste 218.000 de români au votat în străinătate până la ora 22.00

Mediafax acum 4 ore
Peste 218.000 de români au votat în străinătate în cadrul primului tur al alegerilor prezidenţiale din România. Numărul a fost consemnat sâmbătă, la ora 22.00. Din totalul alegătorilor, peste 4.000 au votat prin corespondenţă.

Mesajul lui Florin Piersic după moartea lui Gabriel Cotabiţă: Dragul meu prieten Gabi Cotabiţă, te voi iubi mereu, Omule

Mediafax acum 10 ore
Actorul Florin Piersic a trimis un mesaj public imediat după ce a aflat de decesul lui Gabriel Cotabiţă. Pe tine dragul meu prieten te-au chemat îngerii, te voi iubi mereu, Omule, a scris Piersic. Solistul Gabriel Cotabiţă a murit la vârsta de 69 de

Putin a promulgat o lege prin care sunt anulate datoriile ruşilor care se angajează să lupte în Ucraina

News.ro acum 5 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a promulgat, sâmbătă, o lege prin care cei care se angajează să lupte în Ucraina pot avea anulate datoriile până la echivalentul a 92.000 de euro, potrivit guvernului, relatează AFP. Noua lege va permite tuturor celor

Hamas spune că o ostatică israeliană a fost ucisă într-un atac al IDF în nordul Fâşiei Gaza

HotNews acum 4 ore
Hamas a spus că o ostatică a murit după ce zona în care se afla a fost atacată de Forţele de Apărare ale Israelului. Armata israeliană a reacţionat precizând că analizează imaginile care arată incidentul şi că, în acest stadiu, „nu poate confirma sa

Benjamin Netanyahu trebuie arestat, avertizează șeful diplomației europene: „Nu e antisemitism"

Ziare.com acum 7 ore
Josep Borrell, șeful diplomației europene, a transmis în ziua de sâmbătă, 23 noiembrie, că statele UE au obligaţia să pună în aplicare mandatele de arestare emise joi, de Curtea Penală Internaţională (CPI), pe numele premierului israelian Benjamin N

Vremea

București
acum

-2°
dum.

-2°/6°
lun.

2°/7°
mar.

2°/6°
mie.

3°/5°
Iasi
acum

dum.

-1°/5°
lun.

-1°/6°
mar.

-1°/5°
mie.

0°/5°
Constanta
acum

-1°
dum.

-1°/6°
lun.

3°/7°
mar.

3°/7°
mie.

4°/8°
Cluj-Napoca
acum

-5°
dum.

-5°/2°
lun.

1°/4°
mar.

0°/6°
mie.

2°/5°
Timisoara
acum

-3°
dum.

-3°/6°
lun.

3°/8°
mar.

2°/7°
mie.

2°/7°