Oraşul Cluj-Napoca este singurul municipiu mare din ţară unde evoluţia preţului pe segmentul rezidenţial al imobiliarelor este greu de previzionat, potrivit unei analize a portalului imobiliare.ro.
Analiza citată arată că în acest an, cu excepţia apartamentelor mari cu patru camere, preţul cerut pentru apartamentele vechi a crescut aproape constant. Cele mai mari scumpiri din Cluj sunt înregistrate la apartamentele vechi cu două camere, unde creşterea ajunge la aproape 6%, urmate de cele cu o cameră, cu 1%.
Analiza imobiliare.ro, ataşată acestei ştiri, arată că în majoritatea oraşelor mari din ţară preţul apartamentelor vechi a scăzut în prima parte a acestui an într-un ritm mai accelerat decât cel al apartamentelor noi.
“La nivel naţional, preţul cerut pentru apartamentele vechi cu o cameră a suferit cea mai mare scădere, de 7,2 %, de la 1.287 euro/mp, valoare înregistrată în prima săptămână a acestui an, la 1.194 euro/mp, cât s-a înregistrat la jumătatea lunii iulie. Până la sfârşitul acestui an, preţurile ar trebui să scadă în continuare, dacă ţinem cont de faptul că băncile încă nu au început să promoveze în piaţă proprietăţile aflate în executare silită şi că efectele măsurilor de reducere a salariilor şi de creştere a TVA-ului vor avea efecte asupra puterii de cumpărare abia din toamnă”, a arătat Adrian Erimescu, directorul imobiliare.ro.