Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Republica Moldova: O minoră de 13 ani va deveni mamă peste câteva zile

Publicat in Adevarul, luni 26 iulie 2010 ·

O elevă din Republica Moldova, în vârstă de doar 13 ani, va deveni mamă. Minora a concweput copilul cu un tânăr de 23 de ani, după cum informează ediţia online a jurnal.md.

Fata însărcinată este elevă în clasa a şasea şi a declarat că nu va abandona copilul. Numele minorei este Dorina şi este din satul Hârbovăţ. Viitoarea mămică a precizat că şi-a planificat să-şi continue studiile după naştere.

Mai citiţi şi:

Târgu-Jiu: Minora gravidă în opt luni îşi va continua studiile

„Mama mea a vorbit cu profesorii şi ei sunt de acord, iar copilul îl vom creşte cu toţii împreună. Mama a spus că o să mă susţină”, a menţionat Dorina. Fata a aflat că este gravidă abia în luna a şaptea, însă minora spune că, chiar dacă ar fi aflat mai devreme, nu ar fi întrerupt sarcina.

Despre viitorul tată, prietenel Dorinei spun că acesta se numeşte Andrei şi că a ademenit-o pe fată în urmă cu un an. Minora le-a povestit acestora că într-o zi a observat cum Andrei se uită lung la ea. Ea l-a întrebat ce s-a întâmplat şi el i-a spus că o place şi a chemat-o la întâlnire la el acasă. Dorina se ducea des la Andrei, iar apoi povestea prietenelor sale ce făceau împreună. „Este într-o clasă cu mine. Mai înainte eram prietene, dar acum nu cred că mă voi apropia de ea”, ne-a spus Elena, colega Dorinei.

„Eu nu mă mai joc cu păpuşile de la vârsta de opt ani. Mama ştia că eu mă întâlnesc cu Andrei şi îmi spunea de fiecare dată să fiu atentă la ceea ce fac”, a povestit Dorina.

Conform Jurnal.md, părinţii Dorinei, care pe lângă ea mai au doi copii de 9 şi de cinci ani, nici nu bănuiau că fiica lor este însărcinată. Minora se plângea de dureri de spate şi, în urma unui control medical, părinţii au fost şocaţi când au aflat că fiica lor este însărcinată în luna a şaptea.

„Mama are 33 de ani şi lucrează la ferma de păsări, iar tata are 30

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Război în Ucraina, ziua 797. Ședință CSAT cu subiecte importante: sistemul PATRIOT și candidatura lui Iohannis la șefia NATO

Press Alert acum 2 ore
Şedinţa Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT) a fost convocată pentru ziua de joi. Vor fi discutate probleme de securitate, participanții urmând să vorbească și despre sistemul de rachete PATRIOT al României dorit de Ucraina. „Problema este d

Euro-2024: Confruntarea Spania - Italia, în programul zilei de joi / Istvan Kovacs arbitrează Slovenia - Serbia

News.ro acum 3 ore
Campioana europeană en-titre Italia va întâlni, joi, naţionala Spaniei, în etapa a doua a fazei grupelor de la Campionatul European de fotbal. Programul meciurilor de joi: Grupa C: Slovenia - Serbia, ora 16.00 - meci arbitrat de Istvan Kovacs Danema

Nataţie: David Popovici a scăpat de un adversar de calibru la JO. Americanul Caeleb Dressel, deţinătorul titlului, nu a reuşit calificarea la 100 m pentru Paris

News.ro acum o ora
Înotătorul Caeleb Dressel nu va avea şansa de a-şi apăra titlul la 100 m liber la Jocurile Olimpice de la Paris, după ce a terminat pe locul trei în finala de la probele olimpice de înot ale SUA de la Indianapolis, Indiana. Cu timpul de 47,53, Dress

Blocaj în coaliţie pentru stabilirea datei alegerilor prezidenţiale, şedinţa Executivului de joi a fost reprogramată / 2 iulie, data limită pentru adoptarea Hotărârii de Guvern - surse

News.ro acum o ora
A fost blocaj în coaliţie, la întâlnirea de miercuri seară, pentru stabilirea datei alegerilor prezidenţiale, astfel că şedinţa Executivului de joi a fost reprogramată la o dată ulterioară. Guvernul urma să adopte în şedinţă Hotărârea de guvern cu c

Primul stat din lume care impune afisarea celor zece porunci în toate şcolile publice, de la grădiniţe până la universităţi

Ziare.com acum 3 ore
Autorităţile din Louisiana au impus, miercuri, afişarea celor "Zece Porunci" în toate sălile de clasă din acest stat conservator din sudul Statelor Unite, o premieră care a reaprins dezbaterea privind separarea bisericii de stat, potrivit AFP. Guver

Producătorul de încălțăminte sport de lux Golden Goose trebuia să vină la bursa din Milano, dar s-a răzgândit

Wall-Street.ro acum 25 minute
Brandul italian de încălțăminte sport de lux Golden Goose și-a anulat listarea la bursa din Milano, citând tumultul politic din Europa, dar și, mai specific, dorința lui Emmanuel Macron de a organiza alegeri anticipate, lucruri care afectează piața

Restricţii de trafic din cauza caniculei pe drumurile din 15 judeţe

News.ro acum 2 ore
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române anunţă restricţii de trafic joi, în intervalul 10.00 - 20.00, pentur autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, pe toate sectoarele de drumuri naţionale, drum

Solstițiul de vară 20 iunie 2024. Tradiţii şi superstiţiii

Ziua Constanta acum o ora
La 20 iunie, ora 23 h 51 m, are loc Solstiţiul de vară, moment în care longitudinea astronomică a Soarelui este de 90 grade, acesta aflându-se la 23°27' distanţa unghiulară nord faţă de ecuatorul ceresc, el descriind mişcarea diurnă pe un cerc paral

O plajă îngropată de erupţia Muntelui Vezuviu se redeschide pentru public după restaurare

News.ro acum 4 ore
O plajă romană antică, care a fost îngropată de erupţia Muntelui Vezuviu din anul 79 d.Hr., a fost redeschisă pentru public în parcul arheologic Herculaneum din sudul Italiei. Plaja a fost repusă în funcţiune după ce lucrările de conservare din ulti

Oraşul Bruxelles refuză să găzduiască meciul Belgia - Israel, din septembrie, din Liga Naţiunilor, din motive de securitate

News.ro acum o ora
Oficialii oraşului Bruxelles consideră că este "imposibil" să găzduiască meciul de fotbal dintre Belgia şi Israel, programat pe 6 septembrie în Liga Naţiunilor, o întâlnire cu grad ridicat de risc, din cauza tensiunilor legate de războiul din Gaza,

Vremea

București
acum

29°
joi

23°/38°
vin.

20°/33°
sâm.

20°/36°
dum.

20°/36°
Iasi
acum

27°
joi

17°/27°
vin.

15°/28°
sâm.

17°/31°
dum.

19°/27°
Constanta
acum

29°
joi

21°/29°
vin.

20°/23°
sâm.

19°/24°
dum.

20°/24°
Cluj-Napoca
acum

27°
joi

19°/28°
vin.

17°/30°
sâm.

19°/32°
dum.

18°/28°
Timisoara
acum

27°
joi

23°/34°
vin.

21°/36°
sâm.

23°/38°
dum.

20°/33°