Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Urgenţele din Zalău, front pentru violenţe verbale

Publicat in Adevarul, luni 26 iulie 2010 ·

Nemulţumiţi că nu li se acordă prioritate, pacienţi care nu constituie adevărate urgenţe medicale fac viaţa amară angajaţilor de la UPU a Spitalului Judeţean de Urgenţă Zalău. Care, dacă nu îi pot calma cu vorba bună, apelează la ajutorul forţelor de ordine.

Personalul din cadrul Unităţii de Primire a Urgenţelor a Spitalului Judeţean Zalău se confruntă în ultima perioadă cu tot mai multe acte de violenţă verbală, manifestate de către pacienţi. Potrivit şefului UPU, dr. Silviu Lădariu, se înregistrează în medie 1-3 incidente pe zi, iar în cazurile în care pacientul nu poate fi calmat se apelează la poliţişti şi jandarmi. Creşterea alarmantă s-a produs în ultimele 3-4 săptămâni; în urmă cu două săptămâni unul din gardieni a fost victima unei agresiuni fizice din partea unui pacient.

Potrivit biroului de presă al Spitalului, „agresorii” verbali sunt persoanele ale căror probleme medicale nu reprezintă reale cazuri de urgenţă. Din calculele unităţii sanitare, cei care vin cu afecţiuni ce pot fi calificate drept urgenţe reprezintă 20 la sută din numărul total al pacienţilor. „Acest aspect şi numărul tot mai mare al mare al pacienţilor care se prezintă în UPU cu afecţiuni care nu reprezintă urgenţe medicale îngreunează desfăşurarea activităţii medicale în Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului”, specifică biroul de presă.

Doar la sfârşitul săptămânii trecute, la UPU au fost tratate 386 de persoane, dintre care 81 au fost internate, iar adevărate urgenţe medicale s-au constatat doar în 79 de cazuri. Ceilalţi peste 300 de pacienţi puteau fi „rezolvaţi” în asistenţa primară.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ciucă: am votat pentru prosperitate, securitate şi democraţie, am votat util

Mediafax acum o ora
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a votat duminică dimineaţă în cadrul alegerilor prezidenţiale. „Am votat pentru prosperitate securitate şi democraţie, am votat util”, a spus Ciucă la ieşirea de la urne.

Cutremur cu magnitudine 4 în zona Vancea

News.ro acum o ora
Un cutremur cu magnitudine 4 s-a produs duminică dimineaţă în zona Vancea. ”În ziua de 24 Noiembrie 2024 la ora 07:16:17 (ora locală a României) s-a produs în ZONA SEISMICA VRANCEA, BUZAU un cutremur mediu cu magnitudinea ml 4.0, la adâncimea de 140

Lucian BODE, la ieșirea de la vot: Am votat OMUL căruia îi se potriveşte cel mai bine HAINA prezidenţială

Gandul acum o ora
Printre primii lideri liberali care au votat deja se numără și secretearul genearl al PNl, Lucian Bode. Începând cu ora 07.00, acesta a declarat că a”votat omul căruia îi se potriveşte cel mai bine haina prezidenţială”. Bode a votat la Secția nr. 1,

Marcel Ciolacu: Am votat pentru o Românie puternică economic, cu o voce puternică în lume

HotNews acum 19 minute
Candidatul PSD la preşedinţie, premierul Marcel Ciolacu, a declarat duminică, după ce a votat în primul tur al alegerilor prezidenţiale, că a votat pentru o Românie puternică economic, o Românie cu o voce puternică în lume şi una în care cetăţenii s

LIVE TEXT Alegeri prezidențiale 2024. Prezența la vot a românilor, din oră în oră

Cancan acum 43 minute
Astăzi, 24 noiembrie 2024, cetățenii români sunt chemați la urne pentru a-și alege președintele care va conduce țara în următorii cinci ani. Secțiile de votare s-au deschis la ora 7:00 dimineața și vor rămâne deschise până la ora 21:00. Alegătorii p

Alegeri prezidențiale 2024. Candidați sancționați pentru propagandă electorală / Câte amenzi s-au dat

HotNews acum o ora
Mai multe persoane, inclusiv candidați la alegerile prezidențiale, au fost sancționate pentru propaganda electorală, după încheierea oficială a campaniei electorale, a anunțat duminică dimineața purtătorul de cuvânt al MAI, comisar-şef de poliţie Mo

Drone neidentificate au fost reperate deasupra a trei baze aeriene din Marea Britanie

Ziare.com acum o ora
Drone neidentificate au fost reperate deasupra a trei baze aeriene din Marea Britanie, au confirmat forţele aeriene americane (USAF), conform The Guardian. „Sisteme aeriene mici fără pilot” au fost văzute între 20 şi 22 noiembrie peste RAF Lakenheat

A început VOTAREA în țară la alegerile PREZIDENȚIALE. Românii aleg președintele în al nouălea scrutin de după Revoluție

Gandul acum 2 ore
Cele aproape 19.000 de secțiile de votare din țară pentru primul tur al alegerilor prezidențiale s-au deschis la ora 07:00. Aproximativ 19 milioane de români cu drept de vot sunt așteptați să își aleagă candidatul preferat dintre cei 14 rămași în cu

Rusia interzice adopţia copiilor ruşi în ţările care permit tranziţia de gen. Motivul care stă la baza acestei legi

Ziare.com acum o ora
Preşedintele rus Vladimir Putin a promulgat, sâmbătă, 23 noiembrie, un proiect de lege care interzice adoptarea de copii ruşi de către cetăţeni ai ţărilor în care tranziţia de gen este legală, relatează AP. Liderul de la Kremlin a aprobat, de asemen

Referendum Bucureşti 2024. Bucureștenii, aşteptaţi duminică să răspundă la trei întrebări

HotNews acum 47 minute
Aproape 1,8 milioane de alegători din Bucureşti sunt chemaţi duminică, 24 noiembrie, odată cu primul tur al alegerilor prezidenţiale, și la referendumul local inițiat de primarul general Nicușor Dan, care vrea ca bucureștenii să decidă în privința î

Vremea

București
acum

-1°
dum.

-1°/6°
lun.

2°/7°
mar.

2°/7°
mie.

3°/5°
Iasi
acum

dum.

-1°/5°
lun.

-0°/6°
mar.

-1°/6°
mie.

1°/5°
Constanta
acum

-1°
dum.

-1°/6°
lun.

4°/6°
mar.

3°/7°
mie.

5°/7°
Cluj-Napoca
acum

-7°
dum.

-7°/2°
lun.

1°/5°
mar.

1°/7°
mie.

3°/6°
Timisoara
acum

-1°
dum.

-1°/6°
lun.

3°/9°
mar.

2°/6°
mie.

2°/7°