Am citit în revista 22 o polemică între Vladimir Tismăneanu şi Gaspar Miklos Tamas. Mi-ar fi greu s-o povestesc în această postare. Intraţi pe site-ul revistei dacă vreţi să vedeţi despre ce e vorba. În ceea ce mă priveşte, după lectura celor două texte am simţit nevoia să mă întreb cum e cu burghezia română contemporană.

Dacă nu ştiu cîţi foşti nomenclaturişti şi securişti au intrat cu succes în afaceri, se cheamă că ei alcătuiesc o parte a burgheziei române de azi? S-ar zice că da. Numai că ei nu se potrivesc cu ideea de burghezie care se mişcă de jos în sus pe scara socială, nu de sus în jos, ca la noi. În România în perioada regimului comunist totalitar au apărut o aristocraţie de partid şi o aristocraţie a Securităţii care se revendicau ambele de la Marx. Chiar dacă unii dintre membrii celor două aristocraţii cădeau în dizgraţie, asta nu însemna că erau eliminaţi din sistemul aristocratic autohton. Tovarăşii care au fost executaţi în anii 50, acuzaţi de trădare, au fost recuperaţi ulterior, în calitate de victime ale unor procese nedrepte. Nu-mi aduc aminte ca în anii 60, cînd au fost eliberaţi deţinuţii politici, să fi fost reabilitaţi post-mortem Maniu, Brătianu şi Titel Petrescu. Cei trei nu făceau parte din sistemul noii aristocraţii marxizante.

Or acum există comentatori care vorbesc despre burghezia autohtonă contemporană fără a observa că o parte a acestei burghezii provine din elita dictaturii comuniste de pînă în 1989. Faptul de a condamna comunismul, cu numele, prenumele şi funcţiile protagoniştilor şi subordonaţilor făcători de rău ai sistemului, are cel puţin meritul de a preciza că unii dintre cei care se laudă azi că fac parte din burghezia română au decăzut din aristocraţia comunistă.

Am citit în revista 22 o polemică între Vladimir Tismăneanu şi Gaspar Miklos Tamas. Mi-ar fi greu s-o povestesc în această postare. Intraţi pe