Recentele afirmaţii ieşite din gura dlui László Tökés au fost traduse ca o adevărată «declaraţie de război».
Nu sunt multe subiecte despre care să fiu sigur, încă înainte de-a mă apuca de scris, că vor stârni atâtea patimi ca „autonomia maghiarilor". E imposibil să rosteşti aceste două cuvinte fără să rişti, într-un final, o revărsare de furie şi ură chiar şi din partea celor mai cerebrali cetăţeni. Indiferent de poziţia pe care s-ar situa ei! Căci chestiunea nu poate fi discutată, la noi, decât în termeni de viaţă şi de moarte.
Aşa cum bine nota colegul Ovidiu Nahoi, nu suntem capabili să avem o dezbatere politică pe tema regionalizării din cauza unui „complex naţional imbecil". Care ne face să ne temem de faptul că, într-o anumită regiune, majoritari vor fi vorbitorii de limbă maghiară. Acesta este motivul pentru care recentele afirmaţii ieşite din gura dlui László Tökés au fost traduse ca o adevărată „declaraţie de război".
Să recapitulăm. Joi, 22 iulie, episcopul-europarlamentar ţine o prelegere la Universitatea de Vară „Tusvanyos". Adică, mai pe româneşte, în Tuşnad. Între altele, dânsul se întreabă de ce, dacă o microregiune de talia Kosovo a reuşit să-şi capete „autonomia", n-ar exista aceeaşi posibilitate pentru Ţinutul Secuiesc? Atenţie, însă, la termeni! Dl Tökés vorbeşte despre „autonomie", deşi în cazul proaspăt recunoscutei republici kosovare avem de-a face, de fapt, cu „independenţa".
Revenind la chestiunea ridicată de fosta faţă bisericească, devenită politician cu acte-n regulă, să remarcăm imperativul tonului său atunci când se referă la mijloacele pe care maghiarimea transilvană le are la dispoziţie pentru a-şi atinge scopul: „Trebuie să ieşim în stradă dacă este nevoie!", sună îndemnul dlui Tökés. Dacă o asemenea frază ar fi venit de la vreun lider UDMR-ist aflat în campanie electorală sau de la un extremis
